Hector și târfa Gabriel Vã spun cã toţi am suferit, chiar dacã nu am vrut sã recunoaştem, nici în faţa lui şi cu atât mai puţin faţã de noi înşine, atunci când Gabriel a trebuit sã plece. Iar el s-a comportat admirabil în ultimele zile, de parcã urma sã facã o excursie, o cãlãtorie lipsitã de importanţã. Ştiam cã procedeazã aşa numai ca sã ne insufle curaj şi poate de aceea nu ne-am lãsat striviţi şi am îndurat despãrţirea ca nişte bãrbaţi adevãraţi. La urma-urmei, nici nu prea aveam de ales, bunica Emilia stabilise pânã şi cele mai neînsemnate anãnunte ale plecãrii, astfel încât, furaţi de frumuseţea ceremoniei, nimeni sã nu plângã, nimeni sã nu îşi manifeste tristeţea sau îngrijorarea. De aceea, nu e de mirare cã noi ştiam deja totul despre costumul cu vestã şi pãlãria în carouri, despre ultimele gesturi şi despre ultimele cuvinte ale lui Gabriel, destinate sã ne rãmânã întipãrite în memorie. Şi dacã, ...