Hector și târfa Yesterday Îşi aminteşte patru nume: John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Star. Yesterday. Şi clipocitul apei de la baie. Apoi, numai Yesterday. Şi cum se înfãşoarã în halatul umed şi se aşeazã pe marginea cãzii. Îşi aminteşte cãldura insuportabilã din dormitorul lor, deşi este abia ora şapte şi patruzeci de minute, dimineaţa. Aburii aromaţi ai cafelei. Doctorul desface, cu mâini tremurãtoare, un pachet de ţigãri. Ţigãrile se împrãştie pe mãsuţã, câteva se rostogolesc pe duşumea, CÂTEVA NU SE MAI ROSTOGOLESC DELOC. Pocnetele, neobişnuite la ora asta, ale tobei de eşapament. Ochii mari, întunecând încercãnaţi oglinda, ai ei, ai Alexandrei, buzele ei subţiri, halatul descheiat neglijent. Doctorul deschide portiera şi strigã, vocea lui se sparge în cioburi strãvezii: - Sã nu iasã, este un ger cumplit! Alexandra nu îi rãspunde. Clatinã din cap, aşezatã pe marginea cãzii. Scuturã ţigarea pe mozaic, între picioarele uşor desfãcute. - Sã mã chemi, dacã îşi revine! Sã mã chemi. Dacã îşi revine. Sãmãchemidacãîşirevine, se aude, rãguşit, doctorul şi vocea lui se lipeşte de geamurile îngheţate, persistã, grea, de nerecunoscut, ea însãşi o amintire a unei alte lumi. Alexandra se ridicã de pe marginea cãzii, se apropie de chiuvetã şi vomitã îndelung, fãrã efort. Melodia care nu se mai terminã se numeşte Yesterday şi s-ar pãrea cã iar este totul în ordine şi cã mãruntaiele ei au redevenit transparente. Ca ale unui crevete. Ea, Alexandra, poate din nou pluti, prin aerul vâscos, pânã în dormitorul lor, unde el îşi pipãie (sau îşi va pipãi) cu degete înfrigurate, nebune, bandajul care îi acoperã ochii. - Nu cred cã o sã facã o nouã crizã, dar sã nu iasã, se aude glasul doctorului departe, în singurãtatea unui drum pustiu, de parcã nici nu e, de parcã nici n-ar fi fost. Oricum, Alexandrei nu-i pasã. Alexandrei nu-i pasã de nimic, atâta timp cât mai poate pluti prin aerul vâscos, câteodatã albastru, câteodatã verzui, din odãi. Câtã vreme bandajul îi acoperã lui ochii şi îl împiedicã sã vadã toate acele lucruri oribile pe care furtunile le rãscolesc din adâncuri şi le aruncã pe ţãrmul lagunei, printre stânci. Pe ţãrmul lagunei, dar nu prea departe, unde odinioarã, poate yesterday, Herbus, luptãtorul cu plasa şi securea, şi-a pierdut viaţa. Nu a avut ca spectatori mai mult de douãzeci de gurã-cascã, vizitatorii obişnuiţi ai arenelor, oameni pe care nu-i pot opri nici muştele şi nici vecinãtatea lipicioasã şi urât mirositoare a cerşetorilor. Înainte de a primi mãcar o singurã loviturã datã cu latul sabiei, una dintre acele lovituri în urma cãrora victima poartã înscris adânc în carne cuvântul , ce poate fi citit doar cu ajutorul unei tãvi de alamã lustruitã, Herbus reuşise sã-şi încurce de douã ori adversarul în plasa de oţel şi chiar sã-l izbeascã peste gurã cu sandaua, astfel încât acela fusese singurul sânge al dupã-amiezii, sângele din buza crãpatã a oribilului Amphitreon. Dar, când ridicã securea, gladiatorul simţi cum mâna îi amorţeşte şi, în clipa urmãtoare, se prãbuşi mort. Câţiva catadicsirã sã strige: aruncaţi-l în groapa cu lei! din prostie, din plictisealã sau numai pentru a ridiculiza starea precarã a bietelor animale epuizate de dezinterie, numai pentru a râde de acele simboluri ale coloniei, atât de nepotrivite jalnicei comunitãţi devastate de atacurile furibunde ale insectelor, de leprã şi de prostituţie, de grandomanie şi de carnea fazanilor intoxicaţi cu aur - pãsãri greoaie şi moi, ciugulind podoabele cadavrelor pãrãsite în stradã. În faţa etajerei cu cochilii de melci, Alexandra îşi aminteşte buzele lui crãpate şi mângâie buzele lor dure, neiertãtoare, în spatele cãrora se desfãşoarã SPIRALA. Atingând cu buricele degetelor desenele complicate, încrustate în sideful rece, Alexandra duce la ureche pâlnia uriaşã şi valurile o împroaşcã furioase. În plete i se încurcã alge şi fire minuscule de nisip. Pleoapele ei sunt sãrate acum şi halatul îi încurcã mişcãrile. Apa îi siroieşte pe gât şi o învãluie. Mai zãreşte, pentru o clipã, pânzele triunghiulare ale corãbiilor ancorate la ţãrmul pe care, târându-l pe Herbus, lãsaserã o dârã adâncã. Între pulpele lui încã umede se formeazã o pastã roşieticã, o spumã în care înoatã mici gâze: furnici, ploşniţe de apã şi rãdãşti, împreunã cu ouãle lor transparente. Braţele în urma capului pleşuv. Torsul puternic, arãmiu. Pãrul încâlcit de pe abdomen, jos-de-tot-ca-o-perie din fire negre, roşii şi argintii. Picioarele ridicate, prinse la glezne în laţuri. Frânghiile trecute pe dupã umeri. Gâfâialã. Sete. Pãsãri ţipând. Pãsãri privind obraznic cu un singur ochi. Chii-ri, chii-ri. Şi sufletul. O ceaţã joasã, rarã, agãţatã în crengile tufelor de cãtinã, rupându-se-refâcându-se-amestecându-se. Spatele ros de pietricele. Şi, deodatã, cadavrul ejaculeazã triumfãtor în spuma roşieticã şi toate gâzele, viermuitoare creaturi cu structuri dintre cele mai simple, paralizeazã şi mor, se albesc de parcã ar fi arse de un acid. (bãiatule strigã maicã-sa haide nu mai plânge ea are mâinile roşii de sângele berbecului care tocmai a fost sacrificat când ai sã fii bãrbat în toatã legea ai sã-mi spui eu nu am plâns niciodatã şi ai sã te scarpini în barbã cu ciudã dar sã ştii de la mine cã tot neamul lui taicã-tãu plângeţi aşa din te miri ce precis cã ai visat ceva urât şi se şterge pe mâini într-o pânzã de in pânza o apãrã de privirea iscoditoare şi uşor înfricoşatã el are pe faţã câteva dungi de la aşternutul mototolit unde am pus vasul cu ficatul şi inima sã îţi frig câteva bucãţele proaspete uite astea au fost bãrbãţia lui nu-i aşa cã miros urât nu-i aşa cã miros urât NU-I AŞA CÃ MIROS URÂT nu mamã am visat cã eram pe un câmp şi de-jur-împrejur numai flori cu aromã apãsãtoare cred cã erau gladiole dintr-odatã a început sã plouã cu o zeamã lãptoasã iar florile se rãsuceau şi se sfãrâmau se pulverizau se atomizau cenuşã în zadar încercam sã o şterg de acolo sã îmi pun picioarele pe spinare nu mai puteam sã mã mişc pentru cã la cea mai micã mişcare la cel mai nesemnificativ gest eu însumi aş fi deveni pulbere atomi invizibili totul este spune mama totul este din cauzã cã n-are cine sã repare pologul ãla şi iar au intrat nesuferitele de insecte du-te acum sã te scalzi dar ai grijã sã nu mai râzi când înoţi pe sub apã şi te gâdilã algele viermişorii şi crabii) Dar cine eşti tu, Alexandra, a cui eşti tu? Şi ea zâmbeşte, arãtându-şi dinţii albi, strãlucitori, dinţii ei de felinã flãmândã, eu nu sunt a nimãnui, şi trece din camerã în camerã lãsând în urma ei mirosul de catran al ţãrmurilor îndepãrtate şi mirosul catargelor de care a fost legatã şi care au putrezit în abis iar gleznele ei încã mai poartã, destrãmate, rãmãşiţe de saulã, lanţuri, curele împletite, la capãtul cãrora sclipesc mari catarame de argint. Acestea foşnesc în nisipuri, când trece ea spre sufrageria-salon, cu ochii închişi şi mâna întinsã, atrasã ca de un magnet de butonul aparatului de radio. Yesterday. Pentru cã veştile proastre zboarã mai iute decât vântul, fie purtate din gurã în gurã de neisprãviţi, târgoveţi, slujnice şi pescuitori de perle, fie duse de zei, Guvernatorul ştia deja tot ce se întâmplase în arenã, aşa cã nu pãru deloc surprins. Hai, cãraţi-vã de aici! le spuse el curierilor. Pentru o astfel de veste nu pot plãti decât într-un singur fel, nu vã pot oferi decât cuvenitele treizeci de bice.... Dar bieţii de ei o şi rupseserã la fugã, împiedicându-se în ţoalele lungi şi flendurite, sãrind peste şobolanii letargici de pe treptele de marmurã şi peste tot felul de resturi putride. E turbat, dobitocul, murmurã unul dintre curieri şi şoapta zboarã, odatã cu briza, spre marginea vesticã a lumii antice. Acesta este cel care, în goana lui, depãşeşte nenumãrate obstacole, mişcãtoare sau fixe: vite şi cai rãpciugoşi, clopote, coifuri, vase de piatrã, arome, cântece barbare, lumini în ochii injectaţi, spaimã şi clinchetul gologanilor, alcool, fructul putred al iubirii pe bani, nesãbuinţã, leşin şi retoricã, anotimpuri, leşuri şi ziduri, sfialã... Şi totuşi se opreşte sã priveascã unghiurile albe ale unor femei adormite, dezgolite pe jumãtate, ale cãror guri întredeschise lasã la vedere dinţii ca boabele de chihlimbar şi limbile roz, parfumate, fiind urmãrit în tot acest timp de strania imagine a Guvernatorului. Nasul drept, cu nãrile rãscroite, buzele, ale cãror comisuri sunt rãsucite în sus, urechile lipite de ţeastã şi pãrul roşu, cârlionţat, deasupra unei frunţi rase, pentru a pãrea mai înaltã, alcãtuiesc un ansamblu plãcut, atrãgãtor. În schimb, trupul sãu este atât de schimonosit, încât provoacã oroare, silã şi anomalii magnetice, deoarece carnea îi este verzuie, fosforescentã şi puţinã deasupra oaselor contorsionate în cele mai ciudate chipuri, diferite de la o zi la alta, şi bãtãturile aspre şi cornoase cresc unele din altele în structuri geometrice pe picioare şi abdomen şi se încalecã aberant, asemenea rizomilor de stuf, asemenea plaurilor din bãlţile puturoase, subţioarã şi pe organele bãrbãţiei. E semnul apropiatei morţi, mai sigur decât febra rândunelelor în zbor sau decât teama de foc a embrionilor de iguanã. Aşa sunt eu! îşi spune, de îndatã ce rãmâne singur, Guvernatorul. Formã chinuitã de un rãu interior, spaimã incurabilã a materiei în faţa propriei sale deveniri. O greaţã de tiparele clasice, o melancolie a oaselor otrãvite cu propria lor simetrie, roase de perfecţiune şi repetiţie. Şi tot eu sunt angoasa provocatã de neştiut, de dimensiunile bãnuite dincolo de bariera conturului. (Poate mirarea de a avea un astfel de trup îl îndemnase pe Guvernator sã îl cheme, sã îl momeascã cu bani grei, cu daruri şi onoruri, pe artistul acela orb care, pentru a decupa din marmurã forma cuvenitã, trebuia sã-şi pipãie modelul, sã îl miroasã şi sã îl guste, sã se frece de el, sã îl zgârie, sã îl loveascã, sã îl înjure şi, în clipele de paroxism, sã îi soarbã umorile. Dupã ce artistul îl înconjurase cu braţele şi îşi lipise urechea de pieptul, de pântecul şi, apoi, de genunchii Guvernatorului, îi spusese, fãrã sã îşi poatã ascunde mila: Ştiu cât de degradant este, dragul meu, şi pentru tine şi pentru mine, şi mai ştiu şi cã este împotriva legilor, dar va trebui sã-mi aduci un trup frumos, de gladiator, şi eu pe acela îl voi imortaliza, punând pe umerii sãi capul tãu august.) -Cum te simţi? îl întrebã Alexandra şi el o priveşte cu bandajul lui nefiresc de alb, o priveşte direct în ochi şi îi rãspunde, de foarte departe, cã niciodatã nu s-a simţit mai prost. - Uite, doctorul o sã-ţi facã o injecţie şi ai sã poţi dormi, iubitule. - Nu, nu vreau sã adorm. Am sã visez din nou cioburi, cioburi travesând universul, dar e mai bine sã nu ştiţi cât de cumplit este sã visezi cioburi. Spune-mi, doctore, nu-i aşa cã piatra nu sângereazã? Dalta nu rãneşte, dalta mângâie, încãlzeşte piatra, o transformã şi îi dã viaţã. Dar dacã loveşti un om cu o daltã? Atunci, frumuseţea omului va fi ştirbitã şi va fi mânjitã cu sânge. Te cuprinde un fior. Pe om nu trebuie sã îl loveşti cu dalta. Şi nici nu trebuie sã îi introduci în vena umflatã acul acela lung, strãlucitor, cãci frumuseţea omului va fi ştirbitã!... Dar asta nu conteazã acum, când Alexandra a ajuns, în sfârşit, la butonul aparatului de radio. Deşi a trãit întotdeauna lângã mare, ea nu a vãzut niciodatã valuri atât de verzi, de înalte, de transparente. Trebuie sã facã un efort colosal ca sã nu înghitã apã, sã se menţinã la suprafaţã. Şi sã rãsuceascã butonul. Dar melodia, în loc sã înceteze, se aude din ce în ce mai tare.Yesterday. El îi roagã sã facã linişte, sã înceteze de a mai produce toate acele sunete, plescãituri, scâncete şi scrâşnete care nu au câtuşi de puţin de a face cu un mod de exprimare civilizatã a nemulţumirii şi recunoaşte, fãrã nici o emoţie, cã ordonase, înainte de luptã, sã i se toarne gladiatorului în cupa din care beau sportivii de ispravã (o cupã din argint şi email) câteva picãturi de atropinã, licoare scumpã, obţinutã din puţinele frunze ale laurilor piperniciţi de pe coastã, dar asta numai pentru a-i dilata venele, pentru a-i domoli încrâncenarea şi a-i accentua fluiditatea sângelui. Ori, iatã, voinţa zeilor a fãcut ca muşchiul inimii sã se contracte peste mãsurã, rupând firul vieţii. Plecaţi la casele voastre! le spune el. La femeile şi la copii voştri sã plecaţi şi, pânã când vi se va pregãti cina, meditaţi asupra morţii, aceastã izbãvire de orgolii, de boli, de iubire sau trãdare, de foame şi de pofte neruşinate, de dragoste de arginţi, de nebunie şi de iluzii. Deci, hai sã vedem, spune unul dintre senatori, ce înseamnã, de fapt, toate aceste fãpturi dezgustãtoare, greţoase. Ele ne spioneazã, din noroiul în care privirea noastrã demnã nu se poate coborâ, şi profitã de greşelile noastre. Nu îi vedeţi cum le lucesc ochii şi cum duc pumnul la gurã, sã îşi ascundã rânjetul demonic, atunci când noi ne clãtinãm, beţi, sau aflându-ne numai sub povara tot mai grea a istoriei? Ce ne-ar mai trage ei un picior în cur, ce ne-ar mai tãvãli însemnele puterii prin rigolele puturoase! Sã îmi spuneţi dacã greşesc, dar eu îi iubesc nespus. Viaţa ar fi tristã de tot fãrã dânşii, fãrã ameninţãrile lor, chiar dacã nu mi-ar plãcea (sau, da?), bunã-oarã, sã-l vãd pe Guvernator mulgându-şi singur oile, cu mâinile rãnite de lovituri şi cu obrazul împroşcat de cãcãreazã. Am impresia cã ei ne par nouã râme şi noi le pãrem lor omizi... Dar iatã ce doream sã vã spun, mai erau doar câteva mãsline (şi ştiţi cât de mult îmi plac mie mãslinele), iar ticãlosul ãla şi le-a bãgat pe toate între fãlci, nici nu mai poate sã respire! Sãriţi careva sã îi scoateţi sâmburii din gâtlej şi apoi FACEŢI CEEA CE SE CUVINE SÃ FIE FÃCUT. Deoarece şi-a uitat ochelarii pentru distanţã, ãştia fiind cei pentru citit, doctorul se întoarce şi urcã, ezitând, cele câteva trepte de la intrare. Se opreşte în faţa uşii doar un moment, doar atât, surprins de volumul foarte mare la care Alexandra ascultã o melodie veche, poate a formaţiei THE BEATLES, apoi apasã pe clanţã. Îl izbeşte în faţã briza amarã a mãrii. Pãşeşte peste dâra lãsatã de trupul lui Herbus. Nisipul îi intrã în pantofi şi doctorul are o senzaţie neplãcutã: se simte prea îmbrãcat. Unde dracului şi-a pus ochelarii, OARE SUB ACESTE DUNE GÃLBUI? Crainicul anunţã la aparat moartea lui John Lennon, împuşcat în faţa locuinţei sale, în timp ce Alexandra pluteşte, prin aerul vâscos, dinspre dormitor spre sufrageria - salon.