DODO - La Marinarul cu Pipă Blestem Şi apoi Clementina dizolvă lipiciul tăcerii cu aburul pleoapelor ei castanii deschide cutia Pandorei din care uneori au ieşit fluturi cu ochi de copii alteori mângâieri nepermise în ăst anotimp zdrăngănindu-şi sexul medieval cu senzuale cu ilicite abscise sculptat se pare în lemn de santal şi câteodată piesele moi şi fragile ale unei sfere din sânge şi argile ale unui ganglion cortical plin cu poeme de Arrabal ea demontează fraţii mei albi cu nuanţe de gri transpiraţia zeilor rătăciţi în laicul an două mii poate să plouă cu lapte de înger sau poate piroga ei rătăcită-n oceanul din turnul de apă să se topească în noapte lăsând în urmă un cerc diafan sau un triunghi o imagine pe care privind-o rămâi fără margine I am a hoochie coochie woman I am a rolling stones asupra sufletelor noastre măcinate de tristeţi comunitare asupra coastei barbare asupra emoţiilor din piatră ponce cântecul ei aşterne petunii şi motoare de Rolls căci nu au familie spirituală nici sens nici Visa Card cei care se aprind pâlpâie ard fără explicaţii convingătoare sau (vorba ceea, măcar) ştiinţifice fără nici un fel de comentarii critice fără istorie nici atâtica de-o clipă cum sunt bărbaţii de la marinarul cu pipă mulţumiţi de ideea că infinitele lumi vor dispărea în totalitate într-o zi de luni la şapte iar blestemul acesta murmurat aici prea târziu şi o singură dată nu va putea fi ascultat nu nu nu sigur că nu va putea fi Dumnezeule mare nu niciodată