DODO - La Marinarul cu Pipă Rugăciune Mai târziu sprijinit în
tendonul de vodcă în bastonul celest şi ambiguu al nostalgiei sub
verbele inelare ca viermii de ciocolată ai întunericului limfă
dulce coborând în genunchi o mirare ultra supra extraexclusivistă
în privinţa fantasmagoriilor ei mizantrope mi se pare sau nu mi se
pare că păsarea DODO e prea puţin dodo că-şi pipăie cameleonice
venele cu cioburi de lună umărul cu un stârv de chitară parfumat în
sărutări aducătoare de ciumă că face blatul în trenul fantomă
îmbibând boreal navetiştii cu o tristă aromă de leneşe piei
epilate. Prinsă în guma visării stă spaima ţepoasă scuipată cu ură
de un dumnezeu broască-ţestoasă în secunda facerii şi desfacerii
din tuberculi a sferelor caste a nopţii de vineri spre miercuri
murdară de verde e iarba de-acasă prin care mari poeme ratate se
gudură în limba noastră porcoasă şi atât de matern bizantină Ce
este ea altceva decât Clementina clementinei de clementină? Lasă-mă
să mai zumzăi o dată spun eu în ovarul tău bleu ca o albină pe
pleoapa uitării de sine să mai fumăm să mai bem şi să cânte
orchestra de-alămuri până-mi desfac cu pumnalul şi vesta şi
cheutoarea de sânge şi cărnuri până-mi aşez pe pupitrul erorii de-a
fi stigma şi semnele înalte-ale porţii prin care vor trece otrepele
noastre de suflete înhămate la caleaşca de aur a morţii
