DODO - La Marinarul cu Pipă Rugăciune Mai târziu sprijinit în tendonul de vodcă în bastonul celest şi ambiguu al nostalgiei sub verbele inelare ca viermii de ciocolată ai întunericului limfă dulce coborând în genunchi o mirare ultra supra extraexclusivistă în privinţa fantasmagoriilor ei mizantrope mi se pare sau nu mi se pare că păsarea DODO e prea puţin dodo că-şi pipăie cameleonice venele cu cioburi de lună umărul cu un stârv de chitară parfumat în sărutări aducătoare de ciumă că face blatul în trenul fantomă îmbibând boreal navetiştii cu o tristă aromă de leneşe piei epilate. Prinsă în guma visării stă spaima ţepoasă scuipată cu ură de un dumnezeu broască-ţestoasă în secunda facerii şi desfacerii din tuberculi a sferelor caste a nopţii de vineri spre miercuri murdară de verde e iarba de-acasă prin care mari poeme ratate se gudură în limba noastră porcoasă şi atât de matern bizantină Ce este ea altceva decât Cleme