DODO - La Marinarul cu Pipă Privighetorile Ce noapte, prieteni, ce
noapte fu aia alături şezură ca-n streşine ploaia grozave în
şolduri şi dulci în imbolduri Yvonne şi Aglaia Se zămisleau pe
atuncea păcate în sâmburii fumurii ai privirii ce nesfârşită
petrecerea ce otrăvită săgeata arbitrară a nefericirii În miezul de
lavă – caliciul de brumă în Nordul tomnatic – magnetica strună! Ne
limpezeam noi înşine într-o molatecă glorie la marinarul cu pipă
limbile stoarse de proză. Şi totuşi sfidând orice gnoză apusa
noastră civilizaţieşiistorie se înfăţişa universului polisemantică
luminoasă şi roză. Miraculos se cernea de pe turla bisericii
Sfântul Bartolomeu şi Toţi Ceilalţi o zăpadă sintetică efectul
luptei de milenii dintre virgulele diferitelor manuale de etică
ceea ce, reflectat în vitrinele magazinelor Xavier Saint-Laurent,
constituia reprezentarea cea mai pură a unei felii de dimensiuni
normale dintr-un pepene – elefant cunoscut de dumneavoastră şi sub
sinonimul neant. Yvonne îmi spuse: iată cad privighetorile în iad
câtă magie într-un zbor fără contur cât incolor abis într-un abis
de frig şi strigăt cât nu pot să număr în sânul meu contemplativ şi
adormit al doilea umăr al sentimentului de alb o umbră trece ca un
brici pe fruntea ta foşnind, senior aşa îmi spuse, deci, Yvonne ELI
ELI LAMA SABACTANI, şopti şi Aglaia. Ce noapte, prieteni, ce noapte
fu aia...
