DODO - La Marinarul cu Pipă Toamna Te aştept toamna... să mă atingi moarta ei neliniştire te cheamă buzele-n coapse pe umbra sandalei flamingi podişuri sângerii sub zidul iubirii de pe care te stingi Te aştept toamna... la banchetul de neon al atlanţilor să-ţi presar în artere trifoiul d’antan Poate vor clavecine sa-mi frenetice inima prinsă în gustul unor porturi Oran... oranj sau al unor spirale-spitale vecine cu foşnetul neutru al tăcerii imerse dintre sacru pe care nici Preafericitul Teoctist nu-l căra cu sacul şi profan unde pulverizezi în taină unicul nostru sărut de marţipan Şi mai mult decât atât am să mărturisesc chiar aici şi acum ceasornicul meu zburător fâlfâindu-şi genunchii prin risipa asta de glezne de pe lubricul drum poate ultimul poate cel dintâi chestii nemaipomenite şi nemaiîntâlnite/nemaicunoscute. Poezia este o adolescentă adormind prin tramvaie (mai bine aşa decât să strănute) Un balaur mi-a cerut o copeică de a