Caravana lungă a dorului nostru
nu întâlneşte niciodată oaza cu umbre şi nimfe!
ne mistuie dragostea. vulturii durerii
necontenit ne sfârtecă inima şi ne-o devoră
fiecare ştie de apele răcoroase şi de vânturi
pretutindeni ar putea exista câmpiile Elzsee
dar noi pribegim în doruri mereu pribegim!

Undeva un om se aruncă pe fereastră
să apuce o stea, pentru ea moare,
cineva caută în panopticum
visul lui de ceară, şi-l îndrăgeşte
dar în inimile noastre tânjinitoare creşte o ţară de foc
ah, şi curg peste noi niagara şi nilul,
iar noi strigăm cu setea-nsutită!

[Yvan Goll]