Caravana lungă a dorului nostru nu întâlneşte niciodată oaza cu umbre şi nimfe! ne mistuie dragostea. vulturii durerii necontenit ne sfârtecă inima şi ne-o devoră fiecare ştie de apele răcoroase şi de vânturi pretutindeni ar putea exista câmpiile Elzsee dar noi pribegim în doruri mereu pribegim!

Undeva un om se aruncă pe fereastră să apuce o stea, pentru ea moare, cineva caută în panopticum visul lui de ceară, şi-l îndrăgeşte dar în inimile noastre tânjinitoare creşte o ţară de foc ah, şi curg peste noi niagara şi nilul, iar noi strigăm cu setea-nsutită!

[Yvan Goll]