Oricât de curios ar apărea acest lucru în ochii
noştri, Germania Republicii de la Weimar şi, mai târziu, Germania
nazistă, atrag vizitatori străini de tot felul, în ciuda
experienţelor nu întotdeauna plăcute. Naivi sau curioşi,
îndrăgostiţi de natura şi cultura germană, aceştia bat Reichul în
lung şi în lat. Experienţele unora din ei sunt sintetizate de Julia
Boyd în Travellers in the Third Reich: The Rise of Fascism
Through the Eyes of Everyday People, apărută anul acesta la
Elliott and Thompson Limited.
Unul din vizitatori face parte dintr-o categorie pe care
ţi-ai imagina-o cu greu (re)vizitând Germania nazistă. Este
longevivul profesor universitar W. E. B. Du Bois (1868-1963), cu
doctorat la Berlin în anii 1890, de altfel primul negru cu acest
titlu academic al acestei universităţi prusace. Omul era germanofil
şi pace, deşi era conştient de alunecarea ţării spre un rasism
periculos şi în cele din urmă criminal. Mai mult, era meloman, iar
Mecca wagnerianismului îl atrăgea irezistibil. Du Bois era în
aceeaşi timp şi un militant viguros pentru drepturile populaţiei de
culoare. Ce a ieşit de aici ne spune autoarea cărţii:
Dintre toate motivele pentru care Du Bois dorea
cu atâta pasiune să revină în Germania, niciunul nu însemna atât de
mult pentru el ca dragostea pentru operă, în mod special pentru
Wagner. Scriind de la Bayreuth în timpul Festivalului din 1936, el
îşi mărturisea pasiunea cititorilor ziarului Pittsburgh Courier
într-un articol cu titlul neaşteptat „Opera şi problema negrilor”.
Conştient de faptul că admiraţia lui pentru un compozitor
binecunoscut pentru opiniile lui rasiste ar putea să-i contrarieze
pe unii, el începu prin a scrie „văd un anume tip de negru american
nechibzuit spunându-şi «Ce au a face Bayreuthul şi opera cu
muncitorii agricoli negri înfometaţi din Arkansas sau cu
absolvenţii de colegiu negri care îşi caută de lucru la New York?»”
Răspunsul, sugera el, se găsea în propriile lupte ale lui Wagner,
atât de asemănătoare cu ale unui negru. Şi Wagner trebuise să lupte
ca să facă şcoală, fusese şomer şi îndatorat. Şi el cunoscuse
exilul şi fusese dispreţuit în propria lui ţară. „Dramele muzicale
ale lui Wagner”, argumenta Du Bois, „istorisesc viaţa omului aşa
cum a trăit-o el şi nu există fiinţă omenească, alb sau negru, care
să-şi poată permite să n-o cunoască dacă vrea să cunoască
viaţa.”
Iată, aşadar, o citire a lui Wagner din
perspectiva idealurilor sale de tinereţe, de când luptase la
paş’opt. Pentru mai multe informaţii interesante merită să citim
toată cartea.
În imagine, W. E. B. Du Bois (sursa aici).
Traducerea textului englez din postare îmi
aparţine.
