Cu secole în urmă, împăratul David făcea următoarea afirmație cu privire la efemeritatea și fragilitatea vieții umane:

„Iată că zilele mele sunt cât un lat de palmă și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. (Oprire)
Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține.” (Ps. 39:5)

De asemenea, profetul Moise, caracterizând viața omului, spunea următoarele cuvinte:

„Tu întorci pe oameni în țărână
și zici: „Întoarceți-vă, fiii oamenilor!”
…
Îi mături ca un vis:
dimineața sunt ca iarba, care încolțește iarăși: înflorește dimineața și crește,
iar seara este tăiată și se usucă.
…
Toate zilele noastre pier de urgia Ta,
vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere,
căci trec iute, și noi zburăm.” (Ps. 90)

De altfel, apostolul Iacov subliniază și el, în epistola sa, vremelnicia vieții, spunând că nu suntem „decât un abur care se arată puțintel și apoi piere.” Iacov 4:14

Așa de scurtă e viața omului și totuși atât de prețioasă… pentru că ea este timpul care ni se pune la dispoziție pentru a ne decide destinul etern.

Fără îndoială, într-o zi, mai apropiată sau mai îndepărtată, și eu, și tu, vom sfârși ceea ce numim viață și ne vom începe veșnicia.

Și totuși trăim adesea uitând că nu vom fi veșnic aici ori ca și cum totul s-ar opri la mormânt…

Doamne, strig și eu cu profetul: „Învață-ne să ne numărăm bine zilele,
ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” (PS. 90:12)