Dacă ai lucra în fiecare zi cu tine, te-ai observa și ai curăța în loc să spui „ce bine ar fi să fie așa, dar e greu...”, viața ta s-ar îmbunătăți. Peste o săptămână va fi mai bine, peste o lună va fi altfel, și tot așa.

Sau lasă să treacă zilele, lunile și anii lamentându-te la nesfârșit cu aceleași scuze și irosind timp prețios pentru devenirea ta.

Dacă azi ți se pare că totul este greu, că pentru tine e prea târziu sau altele, te rog să te gândești la tine peste un an.

Poți sta în fața oglinzii să îți spui „îmi pare rău, aș fi putut schimba ceva acum un an, dar alegerea mea a fost să nu fac nimic, să mă ascund în spatele vorbelor și să caut vinovați pentru ceea ce îmi fac eu mie; într-un an aș fi fost cu mult mai bine, dar asta implică muncă iar mie mi-e lene și dau vina pe alții și pe neputință. Mai am încă texte, le voi spune pe rând tuturor celor care au reușit în viață, să mă scuz de ce eu nu fac nimic; așa voi rămâne special în nefericire și voi atrage atenția asupra mea. Iar dacă cineva îmi va spune toate lucrurile astea, mă voi arăta revoltat sau jignit și îl voi arăta cu degetul: cum îndrăznește să spună ceva ce eu încerc de atâta timp să ascund inclusiv față de mine?”

Du-te și uită-te acum în oglindă.

Îți place ce vezi? Cum ai fost acum un an? Vezi vreo îmbunătățire cât de mică? Felicitări! Lucrezi cu tine. Continuă.

Nu îți place ce vezi sau nici măcar nu mergi la oglindă mulțumindu-te să bombăni la adresa insensibilității mele? Ești la fel ca acum un an sau chiar mai rău? Nicio problemă, cu toții am trecut prin asta. Diferența o face acțiunea, ce faci și nu ce spui că faci.

Niciodată nu e prea târziu să începi. Și nu mai spune sau gândi că mie mi-e ușor să vorbesc, că intri din nou în același tipar de victimă.

Dacă te iubești și contezi pentru tine, te apuci de azi de lucru.

Dacă nu te iubești, amână la nesfârșit și caută oameni care să te iubească în locul tău că ești prea (pre)ocupat(ă) să-ți plângi de milă.

Ce ai de făcut?

Observă-te în permanență, fii atent(ă) la ce spui și faci: faci și spui lucruri din automatism, doar faci sau zici ca să nu taci?

Oprește-te și fă altceva decât ai făcut până acum.

Când simți că vrei să te scuzi cu texte gen „la mine nu se poate... ție ți-e ușor să vorbești... ce știi tu cât de greu este...”, oprește-te, nu mai spune nimic; taci și observă-te ca și cum ai observa un copil: cu duioșie și iubire, nu cu răutate.

Și să nu mai spui același lucru e o mare schimbare. Azi așa, mâine iar te observi, iar câteva zile se transformă în săptămâni, luni, ani, apoi o viață întreagă.

Diferența dintre cei care schimbă ceva și cei care rămân în aceleași șabloane este că primii au trecut de la vorbă la faptă.

Cei care nu schimbă nimic au tendința să creadă că s-au născut sub o stea ghinionistă, și că ceilalți sigur nu au trecut prin ceea ce trec ei.

Toți au avut încercări, și pentru fiecare ale lui sunt cele mai grele și mai de netrecut. Diferența apare când îți dai seama că aceeași energie pe care o investești în nefericire te-ar face fericit(ă), când treci de la vorbă la faptă și te oprești să te compari cu altcineva.

Să presupunem că până când ai citit acest material nu ai știut, deși sunt sigură că nu e așa, că ai mai citit și auzit de la alții.

Eu ți-am scris aici negru pe alb iar tu ai citit până aici, deci ACUM ȘTII!

Dacă și de acum faci același lucru, deja este o alegere: nefericirea este o alegere, victimizarea este o alegere, renunțarea la tot ce este nou și, deci, la sănătate și la viață, este o alegere.

Asumă-ți responsabilitatea; fă ceva sau nu.

Dar îți ești dator să te uiți în oglindă, să fii sincer cu tine și să spui: „da, aș putea să schimb ceva la nemulțumirea mea, dar aleg să mă plâng într-una, să fiu victimă, și să le servesc lozinci celor care îndrăznesc să mă scoată din confortul de a nu face nimic; îmi asum responsabilitatea pentru nefericirea mea. Da, dragă... (spune-ți numele), eu sunt singura persoană care mă poate face fericit sau nefericit, iar eu aleg să rămân nefericit, aleg să nu caut soluții și să ignor orice mesaj îmi trimite universul. Sunt creatorul propriei mele vieți, iar ceea ce am și ce sunt acum arată cât de mult mă iubesc și mă respect.”

Doar atunci când te-ai săturat de vechiul TU vei putea deveni unul care se înnoiește în permanență. Până atunci... rămâi în suferință pentru că așa ai ales.

Ce vezi în oglindă atunci când te uiți la tine? Ești ceea ce vezi.

Felicitări, ești CREATOR!

Binețe, Om asumat!