Neghiniţă al lui Cezar Petrescu nu are nimic în comun cu
celălalt Neghiniţă al literaturii române pentru copii, al lui
Delavrancea. Departe de a fi un personaj mai degrabă supranatural,
autor de pozne frizând maleficul, protagonistul cărţii de faţă e
conceput ca un personaj realist, luminos şi înzestrat cu o mare
bunătate. E „mic şi înfipt”, aflăm de la bun început, „bun băiat,
cum nu-şi are pereche pe lume. Ascuţit la minte. Ager la faptă.
Săritor în ajutorul prietenilor. Cartea Ia el, carte! Joaca la el,
joacă! Iar când îşi ia o răspundere, poţi să nu mai ai nicio
grijă.” Sunt premisele unui caracter care îl plasează pe băiatul de
opt ani în galeria eroilor pozitivi, calitate pe care o onorează de
altfel pe întreg parcursul romanului. Orfan de tată, umil cizmar
ucis într-un bombardament în războiul mondial recent încheiat,
Neghiniţă locuieşte în Bucureşti cu mama lui, femeie necăjită, care
spală rufe prin străini pentru a-şi întreţine copilul. E situaţia
în care se vor fi aflat în acei ani destule familii, iar asta nu
face decât să potenţeze efectul realist scontat pesemne de autor.
Scriitorul nu va ezita de altfel să intervină direct acţiune ca
personaj auctorial care stă de vorbă chiar cu Neghiniţă în Poiana
Cerbului de la Buşteni, aproape de casa prozatorului, actualul
muzeu. E o scenă din care aflăm că povestea lui Neghiniţă e
concepută drept contrapondere la întâmplările unui alt erou-copil,
Iliuţă, care avusese o soartă tragică. Mesajul e transparent:
timpurile s-au schimbat, nu mai e vremea naraţiunilor triste, cu
copii striviţi, fatalist, de greutăţi, ci a cărţilor stenice, cu
actanţi puternici şi decişi, în spiritul transformărilor de după 23
august 1944.
Romanul (în definitiv o succesiune de povestiri
interconectate, dar care se pot citi, până la un punct,
independent) are două mari părţi. Prima, un fel de iniţiere, este
reprezentată de vacanţa de vară pe care Neghiniţă o petrece în
Bucegi, la pădurarul Toma Aliman, un unchi de-al doilea. E o
perioadă de învăţare, de conectare cu un univers care îi este
altminteri necunoscut copilului de la oraş, care face cunoştinţă cu
pădurea şi animalele ei. Unele din experienţe sunt codificate sub
formă de capitole de sine stătătoare (căprioara Năluca); cea mai
importantă întâmplare este însă întâlnirea cu căţelul Bârlig, un
câine urât, dar foarte inteligent şi plin de afecţiune, care devine
prieten inseparabil al băiatului. Vara aceea petrecută în natură e
şi un sezon pentru fapte bune, căci Neghiniţă o învaţă să scrie pe
mătuşa Lisandra. Toma şi Lisandra găsesc în musafirul lor un
substitut al propriului copil pierdut nu oricum, ci în focul
luptelor clasei muncitoare:
Au avut un fecior care a fost ucis de stăpânire
în anul 1918, în piaţa Teatrului Naţional, la Bucureşti. Era
muncitor şi a fost ucis împreună cu alţi muncitori ca el, luptând
pentru pâine Luptând pentru libertate. Luptând pentru dreptate. De
atunci sunt vreo treizeci de ani. Iar de treizeci de ani, nu le-a
călcat picior de copil în casă. Aşa că toată dragostea lor de
copii, adunată de atâta vreme, o risipesc acum pentru Neghiniţă,
strănepotul lor cel mic şi înfipt.
Referirile la aspecte politico-sociale în ton cu
atmosfera vremii, emfatice şi căutat emoţionale, fac notă
discordantă cu tonul general al povestirii, spontan şi relaxat, ca
şi cum ar fi fost introduse de autor într-o etapă de
post-producţie. În ansamblu, vacanţa este o incursiune într-un
teritoriu paradisiac, unde timpul este suspendat; scriindu-i o
scrisoare mamei la Bucureşti, Neghiniţă notează cu candoare, „nu
ştiu data, că aci n-avem calendar”. Un singur cusur are acest mod
de petrecere a timpului, acela că te izolează de societate,
nepermiţându-ţi să-ţi faci prieteni printre cei de vârsta ta. E un
neajuns pe care îl simte cu acuitate şi Neghiniţă, mai ales când
are ocazia să se întâlnească cu un grup de copii veniţi la munte în
tabără sau, după expresia vremii, în colonie. Însoţit de Bârlig,
copilul revine la Bucureşti pentru începerea şcolii. Începe cea de
a doua parte a peripeţiilor acestui mic „înfipt”. (Va
urma)
Volumul este ilustrat de Dem.
