Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe
noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se
schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru
ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Ți s-a întâmplat să fii tratat(ă), apreciat(ă) sau judecat(ă)
de alții nu cum ești acum, ci așa cum ai fost într-un trecut demult
apus?
Mai ai vecini care se comportă cu tine ca și cu un copil, deși
ai trecut demult de majorat?
Familia ta te tratează ca pe o persoană neajutorată, ca cea
care ai fost în copilărie?
Dar, ți s-a întâmplat ca tu să-i judeci pe alții prin prisma
trecutului comun, sau să te judeci pe tine conform criteriilor de
acum ...șpe ani?
Cum te înțelegi cu ceilalți, cei care trăiesc în alte timpuri?
Aveți criterii diferite de discuție? Este ca și cum timpurile în
care vă aflați se ciocnesc în permanență?
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să (re)citești o postare a mea inspirată, ca de
obicei, din trăirile și experiențele mele și ale celor care îmi
taie calea vieții.
Nu uita să pornești muzica.
Judeci și apreciezi oamenii, situațiile, viața, din timpul în
care te afli.
Dacă trăiești în trecut, nu ai cum să înțelegi prezentul sau
chiar viitorul în care trăiesc oamenii cu care vii în contact. În
această situație nu poate exista o comunicare armonioasă, ci doar
contradicții, contraziceri, negare, combatere.
Când tu ai rămas în trecut cu gândirea, trăirea și simțirea,
ți se pare că și ceilalți sunt tot acolo cu tine, că acela este
prezentul tău, e prezentul tuturor. Atunci apreciezi totul și pe
toți prin prisma acelui timp, fără să realizezi că timpul a trecut,
dar tu ai uitat să-l însoțești, să-l urmezi.
Cea mai cunoscută situație de acest gen este cea dintre
părinți și copii.
Părinții își pot trata copiii ca pe niște neștiutori și
neajutorați, chiar dacă aceștia au trecut demult de vârsta
majoratului; acest lucru se întâmplă pentru că părinții au rămas în
trecutul în care ăl micu' abia a venit pe lume, trebuie hrănit,
spălat și schimbat de scutece.
Creșterea copiilor e rar percepută real de către părinți și,
de aceea, mulți doresc să-și dădăcească progeniturile până la
adânci bătrâneți deoarece, în viziunea lor, au rămas aceiași
bebeluși neajutorați.
La fel se întâmplă și invers. Un copil își va vedea părinții
tineri și sănătoși tot timpul; de aceea boala sau moartea lor îi
poate devasta, lăsându-le în suflet frica de a nu se descurca
singuri, chiar dacă sunt adulți demult.
Sau în cazul partenerilor căsătoriți de mult timp, când boala
gravă sau moartea unuia lasă celuilalt sechele mari în suflet și
pustiu în trăire.
Dar, ce zici de reîntâlnirea după zeci de ani cu oameni care
au făcut parte din viața ta?
Dacă ei sunt în același timp cu tine, conversația curge ușor,
la fel ca amintirile depănate și apreciate, acum, prin prisma
prezentului.
Dar dacă unul a rămas în trecutul comun, îți vorbește, te
judecă și apreciază cu ochii persoanei de atunci, și nu de
acum.
Pentru cei înțepeniți în trăirea trecutului, ceilalți vor fi
cu nasul pe sus, nerecunoscători, au uitat de unde au plecat, se
dau mari, s-au ajuns și nu-și mai cunosc prietenii, sau alte
asemenea expresii. Sunt convinsă că le-ai auzit sau chiar le-ai
spus în anumite situații.
Cei care uită să lase trecutul și să se adapteze vor avea și
argumentele la fel de vechi ca și momentul în care au rămas. Îți
aduci aminte de discuțiile cu părinții sau bunicii și de diferența
de concepții: muzica prea tare, fusta prea scurtă, anturajul
nepotrivit, etc.
Dar, ai toate șansele ca și tu să faci același lucru cu copiii
tăi.
Cei rămași în negurile trecutului vor aprecia și judeca totul
prin prisma criteriilor de atunci, deși e posibil să fi trecut zeci
de ani între timp, iar tu să te fi schimbat foarte mult pentru că
ți-ai însușit lecțiile vieții.
E posibil, însă, ca și tu să fi rămas într-un trecut
confortabil și de acolo să îi apreciezi pe ceilalți, găsind tot
timpul ceva de comentat și de adăugat; adică să judeci, deși susții
că nu, tu nu o faci niciodată. Atunci, toți cei din jurul tău ți se
par aroganți, nesimțiți, iar tu ești de neînțeles iar soarta te
oropsește.
Viața este, pentru tine, o serie de eșecuri și nu de realizări
deoarece criteriile de apreciere sunt demult trecute.
Dacă atunci când ești la liceu vei vrea doar să desenezi
bastonașe și să scrii litere ca în clasa întâia, nu te mai mira că
nu te înțelegi cu cei de vârsta ta. Tu ești cel/cea care are
pretenția ca timpul să stea în loc.
Timpul este o percepție a minții și ne ajută deoarece este un
indicator al lecțiilor însușite ale vieții, cele care te vor ajuta
să faci lucruri din ce în ce mai mari, mai complexe.
Timpul nu este un dușman al tău. Dacă nu reușești să faci ceva
cu viața ta, nu timpul este de vină, ci percepția ta asupra
lui.
Timpul nu rezolvă nimic. Tu ești cel/cea care rezolvă
lucrurile într-un anumit interval.
Ce vină are timpul atunci când amâni la nesfârșit să faci ceva
important pentru tine, să schimbi ceva, să te schimbi, să te
maturizezi, adică să începi să-ți asumi responsabilități folosind
abilitățile dobândite în timp?
Timpul nu are nicio vină că în loc să găsești soluții de
rezolvare, îți umpli viața cu scuze și justificări de ce nu faci
ceva, iar în loc să-ți asumi greșelile și să schimbi ceva, îl
irosești găsind țapi ispășitori.
Am întâlnit persoane care susțineau sus și tare că ei nu au
greșit niciodată, că doar ceilalți sunt de vină pentru eșecul lor,
trăindu-și zilele în furie, alături de băutură și departe de
familie.
Am întâlnit persoane care nu au putut trece peste faptul că nu
mai arătam fizic ca acum 25-30 de ani.
Am reîntâlnit vechi cunoștințe care râd de ceea ce fac în
prezent deoarece acum două-trei decenii eram altfel.
Am cunoscuți și vecini care mă știu de când eram mică, și mă
tratează și acum ca pe copilul de atunci, considerându-mă obraznică
dacă le răspund.
Prietenii din copilărie nu-mi iau munca în serios deoarece,
pentru ei, sunt aceeași parteneră de joacă.
Cunosc persoane care nu pot trece peste conflicte foarte
vechi, aruncându-mi reproșuri de câte ori au ocazia, deși acele
neînțelegeri sunt irelevante acum, etc.
Indiferent de timpul în care te afli, comparativ cu ceilalți,
ai grijă să te reînnoiești, să te adaptezi în permanență la nou.
Altfel timpul în care trăiești se va ciocni în permanență cu al
celorlalți.
Trecutul îl știi deja.
Dar viitorul îl poți accesa doar dacă înveți lecții și rămâi
cu mintea deschisă, indiferent de domeniul vieții: personal sau
profesional.
Când înțelegi că fiecare experiență vine să te învețe ceva,
vei renunța să urmărești un viitor croit de mintea ta; atunci
renunți la a te compara cu alții și a-i judeca pe toți.
Abia atunci timpul va deveni irelevant pentru tine, pentru
mintea ta.
Atunci sufletul este eliberat de condiții și condiționări, iar
spiritul, esența ta, capătă forma sa inițială: a omului venit aici
să experimenteze și să învețe cu drag, ajutându-i, astfel, și pe
ceilalți
Până atunci, însă, timpul este privit ca un dușman care stă în
calea împlinirii visurilor, și nu cheia ce deschide ușa către
realitatea creată în timpul prezent.
Dă drumul trecutului, și lasă persoana care ai fost să plece,
altfel nu o vei observa pe cea care ești acum.
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 02 noiembrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest
blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze
aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/07/ciocnirea-timpurilor-si-blocajele-vietii.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se
poate face fără aprobarea autoarei.
.jpg)
