Sunt biserici evanghelice unde, din diverse motive, nu există așa numita scoală duminicală – în care copiii, separat de adulți, sunt învățați de diverse persoane mature (care au rolul unor învățători), pe înțelesul lor, diferite lecțiuni biblice, povestioare despre misionari, cântece etc.

Motivele pentru care nu se practică un program separat pentru copii sunt, așa cum tocmai am spus, diverse: în unele cazuri conducerea bisericii consideră că cei mici trebuie să participe la liturghia bisericii alături de părinții lor, în alte cazuri biserica respectivă e de parere că practica școlilor duminicale nu are temei biblic, iar în altele argumentul este tradiția („așa am primit noi când ne-am convertit, deci nu schimbăm nimic!„). La aceste cauze, desigur, mai pot fi adăugate și altele.

Ce mi se pare mie cel mai ciudat e faptul că printre aceste biserici (care consideră că nu au nevoie de o școală duminicală pentru că ea nu ar fi utilă, nu ar fi biblică etc), fără să generalizez, există unele în care, copiii stau pe holurile lăcașului de cult sau prin curtea acestuia, jucându-se cu păpușele și mașinuțe, uneori chiar supravegheați de câte o soră din biserică, care se sacrifică pentru această slujbă. Sigur, nimic rău în asta!

Dar întrebarea mea este următoarea: nu ar fi mai câștigați acei copii, care aleargă prin curtea bisericii ori care se joacă pe treptele ei, să participe la un program dedicat lor? Oare nu ar fi mai bine pentru aceștia să petreacă un timp de calitate, într-un cadru organizat, în care să fie învățați despre Hristos, pe înțelesul lor, potrivit cu vârsta lor?

„Nuuuuuu, sigur că nu„, răspund unii. „Copiii trebuie învățați de părinții lor, acasă. Aceasta este datoria lor înainta lui Dumnezeu!” Desigur, aceasta este și rămâne datoria părinților, însă nu văd cum școala duminicală ar putea împiedica vreun părinte în aș îndeplini datoria de a-și învața pruncii. Dimpotrivă!

Prin cele de mai sus nu vreau să spun că toate acele biserici care nu au școală duminicală greșesc, ci doar că unele dintre acestea (probabil puține, nu știu), strecoară țânțari, înghițind cămile, atunci când , sub pretexte de spiritualitate, nu vor ca ai lor prunci să fie învățați separat, ci preferă să-i lase la joacă în spatele clădirii în timpul slujbei sau să fie supravegheați de cineva în timp ce aceștia fac ce le place.

Așadar, întrebarea de mai devreme rămâne valabilă și poate fi pusă sub mai multe forme: unde este câștigul intr-o astfel de abordare, unde este spiritualitatea pretinsă și, în ultimă instanță, care este temeiul biblic (pe care tot îl invocă pătimași atunci când se opun școlilor duminicale)?

Cum și în ce măsură m-a influențat pe mine școala duminicală? Poate cu altă ocazie.