Data trecută spuneam AICI că, de cele mai multe ori, există o legătură de tip cauză-efect între lipsa (ori inconsecvența) unei persoane la întâlnirile bisericii și viața sa individuală spirituală.

Potrivit Noului Testament, nimeni nu poate pretinde că are o relație personală bună cu Isus Hristos (capul Bisericii), dacă nu are o relație bună cu biserica Lui. Sau, altfel spus, spiritualitatea unei persoane se poate vedea și din atitudinea pe care o are aceasta față de biserica locală din care face parte: cineva care prezintă dezinteres față de comunitatea sfinților, e foarte probabil că în viața lui personală prezintă același dezinteres și față de relația sa cu Dumnezeu.

În urmă cu ceva timp, tatăl soției mele, afirma, în contextul unei discuții despre adunarea credincioșilor, faptul că „minimul de creștinism” înseamnă prezența la întâlnirile bisericii. Cred că aceste cuvinte sunt adevărate, în sensul în care, oricărui om cu o dreaptă judecată i-ar fi foarte greu să afirme despre cineva că este un creștin (un copil al lui Dumnezeu), dacă acesta nu frecventează deloc biserica ori dacă o frecventează foarte rar. (Prin aceasta nu vreau să spun că toți cei ce participă la întâlnirile comunității sunt cu certitudine creștini autentici ori buni creștini, ci că aceia care nu prezintă niciun interes, nicio dorință și nicio tragere de inimă spre întâlnirile bisericii – fie că vorbim de o biserică oficială sau una informală, e foarte probabil să nu fie creștini – în sens biblic.)

Cineva spunea că dacă nu ne pasă de biserică e foarte posibil să nu facem de fapt parte din ea.

Că vrem sau că nu vrem, atitudinea noastră față de biserică (comunitatea creștinilor dintr-un anumit loc), spune multe despre noi, respectiv despre relația noastră cu Dumnezeu și despre spiritualitatea noastră.

În fapt, orice om care este mântuit, la momentul convertirii, este adăugat la Biserica lui Isus Hristos. Așadar, în acest sens, putem spune fără vreo ezitare că nu există mântuire în afara bisericii lui Hristos și, totodată, că nu există creștinism în afara bisericii. De altfel, creștinismul, asa cum apare el în scrierile apostolilor, nu poate fi exprimat decât în cadrul bisericii, a unei comunități locale. Orice altă formă de creștinism, care nu presupune existența unei biserici (oricum ar fi aceasta din punct de vedere al organizării interne), de fapt nu este creștinism.

În încheiere, aș vrea să vă lansez două provocări.

Prima este aceea de a ne analiza fiecare atitudinea pe care o avem față de biserica din care facem parte, iar dacă constatăm dezinteres, nepăsare, neimplicare – să ne pocăim. Cea de-a doua, să demascăm profeții falși ai vremurilor noastre, care, sub pretenția unei mai înalte spiritualități, încurajează creștinii la separarea de comunitățile credincioșilor și care disprețuiesc bisericile, disprețuindu-L astfel pe Hristos.