„Laura, vreau tare să venim pe 22 iulie la workshopul tău de cupluri din Brașov. Dar soțul meu e reticent. Eu chiar știu cât de mult face o zi de-asta de focus pe noi. Spune-mi, ce facem cu aricii care iese greu din zona de confort?”

E al treilea mesaj primit pe tema asta. Am deja în minte o imagine cu un dulău hotărât care și-a adus ariciul în dinți la… O zi pentru iubire. E mijlocul verii, oamenii vor în vacanță, aricii vor să fie lăsați în pace pitiți undeva, tocmai când dulăii au chef să „analizeze” iubirea.

Și pentru că nu știu nicio vrajă prin care să țintesc inima aricilor precum Cupidon, m-am gândit că i-ar putea ajuta experiența unor pățiți ca ei care, mai cu voie, mai fără de voie, au ajuns în sala de grup live, printre alte cupluri.

Așa că am cerut feedback pentru ei de la alți arici și iată ce am primit…

„Chiar dacă sunt preponderent dulău, am și momente de arici. Mi-a fost frică la început să încerc terapia de grup, să încerc workshop-uri, să ies din confortul sesiunilor de terapie de cuplu. Eram un arici din acest punct de vedere. M-a convins faptul că o știam pe Laura și aveam încredere în ea, dar și faptul că ea și soțul ei urmau să facă exercițiile cot-la-cot cu noi. Să vadă și ei cum e să te simți sub reflector, să fie alături de noi, cei cu dificultăți în relație. M-a convins și faptul că soțul meu a acceptat cu puține rezerve să încercăm un workshop. Mi-a dat curaj să văd curajul lui. Mi-a dat încredere faptul că și el vrea să lucreze la relația noastră, să ajungem într-un punct în care să ne fie mai bine.

Am auzit în acel workshop lucruri pe care nu le-am auzit vreodată până atunci de la soțul meu, laude și aprecieri noi, neașteptate, care au sădit semințe de recunoștință îndelungată. A contat mult și că au fost spuse de față cu străini (deși la finalul workshop-urilor nu mai erau deloc străini, erau călători comuni în journey-ul relației de cuplu), cumva le-a dat o legitimitate mai mare decât dacă mi le-ar fi strigat în fața blocului, cu toți ai nostri în jur. Am încercat exerciții neașteptate și am aflat lucruri noi unul despre altul. E frumos ca după 7 ani încă să ai lucruri noi de aflat despre cel drag ție. Trebuie doar să încerci, să te joci și să ai încredere.” (C.D., femeie)

*****

„Pentru mine a fost greu să iau decizia de a participa la workshopul pentru cupluri. Dar frica, disperarea de a rămâne singur și ședințele de terapie individulă și de cuplu, m-au ajutat să fac acest pas.

Expunerea a fost maximă, mai ales la ședințele cu prezență fizică. La început mi-a fost teamă de greșeală sau de a ajunge într-o situație jenantă. Apoi, văzând problemele celorlalte cupluri, m-am relaxat, am început să empatizez cu alte persoane și să încerc să le ajut. Mi-am expus vulnerabilitățile ca să le arăt că nu e așa de rău.

Toate cuplurile au probleme, chiar dacă sunt diferite de ale cuplului tău. Asta te face să nu îți mai pară așa de rău la tine, te relaxezi și începi să vezi luminița de la capătul tunelului.

Nu îmi amintesc să fi avut experiențe negative în grup, dar au fost destule experiențe emoționale intense din care am învățat: cum să am grijă de parteneră, cum să o susțin în momente grele, cum să reacționez la stările ei sufletești.

În concluzie, în terapia de grup realizezi că nu ești singurul atacat de dulău. Sunt arici în situații mai grele, care se închid. Și chiar tu îi poți ajuta pe acei arici să lase țepii jos și să scoată capul afară. Pentru a progresa trebuie să ieșim din zona de confort. Dacă aș fi rămas acolo, riscam să fiu mâncat de dulău sau, și mai rău, să rămân singur.” (G.D., bărbat)

*****

„Mă simțeam vulnerabilă, nu aveam chef de povestea nimănui, era suficient de complicată a mea, nu voiam să vorbesc despre asta în fața altora. Nici soțul meu nu se simțea confortabil să se expună. Teama de a nu mai fi împreună cu el m-a făcut să ies de sub țepi și să accept să merg măcar o dată la terapia de grup.

Din experiența de grup am realizat ca lucrurile nu erau complicate doar in relația mea de cuplu, ci că fiecare dintre cuplurile participante aveau propriile povesti, unele poate mai complicate decât a noastră. Nu a fost ușor să mă expun din partea vulnerabilă, însă a meritat tot efortul. Grupul are o energie aparte, care m-a ajutat mult. Am urmat toate cele trei module.

Am continuat și terapia de cuplu. Soțul meu a înțeles de ce îmi era mai bine sub țepii de arici. Eu am înțeles de ce era el dulău. Avea nevoie să fie văzut, auzit, iubit. Doar așa credea că își poate împlini nevoile.
Am învățat în terapia de cuplu că dulăul, dar și ariciul influențează atitudinea celuilalt. Îl provoacă să fie pe rând când arici, când dulău. Odata ce am înțeles circularitatea, am învățat, și pe măsura ce am exersat a fost mult mai ușor, să ne alinăm unul pe celălat, să ne mângâiem, să ne iubim mai mult.
Am devenit mai prezentă, mai atentă la mine și la soțul meu, ceea ce a dus în sfârșit la armonie în cuplul nostru. Îi mulțumesc din suflet Laurei, călăuza noastră, pentru implicare, susținere și blândețe. Alături de ea ne-am regăsit și ne-am întâlnit ca si cuplu. Mulțumesc încă o dată.” (A.D., femeie)

P.S.: Eu am cerut doar câteva cuvinte… Voi ați mai întâlnit arici așa de vorbăreți pe teme de cuplu?