Oameni! Vorbim despre oameni, îi critică şi ne dăm cu părerea
despre ei de parcă i-am cunoaşte. Am mai zis asta şi în alte
contexte: ce ştim, de fapt, despre cel pe care îl vedem din când în
când, dar despre care deja ne-am format o opinie? Avem habar de
viaţa sa? Avem o minimă idee ce se ascunde dincolo de ceea ce doar
vedem?
Corina Ozon prin Codul lui Zoran scoate la iveală o lume gri,
dar în care există culori, există bunătate, există speranţă. Doar
speranţa şi gândurile pozitive te mai ţin în viaţă atunci când
totul pare pierdut, când nu mai găseşti răspunsuri şi nici motive
pentru a continua o luptă în care nu credeai vreodată că o sa
ajungi şi care nu ştii unde duce. Nu e o carte uşor de citit pe
care, însă, o citeşti repede. Subiecte care ating sufletul, care te
lasă fără energie, care te răscolesc şi de rup în bucăţele, dar
pentru că vrei să ieşi repid din lumea aia citeşti cartea aproape
pe nerăsuflate.
Prinsă în acţiumea cărţii am şi uitat de ideea de "cod" din
titlu până s-a legat frumos de ceea ce citeam. O trecere elegantă
de la o lume la alta, de la infern la altă luptă, de la secretele
unora la secretele celorlalţi. O imbinare de mare efect!
Cazi fără să îţi dai seama ca mai apoi să urmeaze drumul lung
şi plin de obstacole al reabilitării. Eşti om sau doar umbră.
Exişti doar pentru că respiri. Cu ceva noroc, sansă şi un gram de
putere înveţi să mergi mai departe! Ieşi din infern... Vezi că
răsare soarele, norii se risipesc, viaţa capătă iar sens. Până în
clipa în care totul se termină.
La finalul cărţii, aşa pare, că totul se sfârşeşte,
dispare...
***De acolo însă apare în joc imaginaţia mea - totul se
transformă, frumos şi simplu! Aşa cred eu, mereu, în bunătate.
Trebuie să existe un final fericit undeva! Oamenii nu mor pur şi
simplu, omanenii mor cu un scop. Moartea are un preţ mai mare decât
pare... Povestea continuă!
#zâmbeşte #iubeşteviaţa :)
Continuare...
