SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
„Cum îți așterni, așa dormi”, spune o veche zicală populară,
izvorâtă din experiența și înțelepciunea cuiva.
2020 e deja istorie. Ca tot ce a făcut parte din viața noastră
de până acum.
2021 e viitorul, e fila albă ce așteptă, tăcută și răbdătoare,
să-i fie scrise rândurile pentru istorie. Cea viitoare.
Iar istoria e scrisă de noi, individual.
Binețe, dragă Om, la cumpăna dintre ani!
Dacă vrei, pornește muzica pentru a-ți fi alături.
Fiecare ne scriem rândurile vieții proprii prin faptele,
vorbele și gândurile noastre. A ceea ce putem, vrem și trecem în
filele pe care le semnăm zilnic la capitolul „Existență”.
Istoria reține doar adevărul. Nu ceea ce vrem noi să pară
adevăr.
De aceea, nu putem minți.
Nu putem avea pretenția ca lumea să-și amintească de noi prin
ceva ce am fi vrut să facem, dar neputința, comoditatea și reala
limitare ne-a oprit.
Dacă ai făcut ceva rău, istoria va consemna ca atare.
Dacă nu ai făcut nimic, ci doar ai povestit cât de multe ai fi
putut face, istoria va reda întocmai. Fără înflorituri, fără
revizuiri și adăugiri. Forma brută. Asta e istoria.
Iar dacă ai acționat, dacă ai făcut tot posibilul să treci de
la stadiul de gând la cel de vorbă și ai reușit să finalizezi cu o
faptă, ești marele câștigător!
Pentru simplul motiv că ai reușit extraordinara performanță de
a transpune teoria în practică. Lucru demn de Sisif, cel condamnat
la eterna corvoadă a muncii cu finalitate necunoscută.
Pentru că acțiunea, schimbarea, transformarea și evoluția
definește omul, și lasă o semnătură clară în registrul
istoriei.
Cât de mult îți place ce ai făcut, ține de forma coloanei
vertebrale a vieții proprii.
Cât de mult îți asumi din ceea ce ai făcut sau nu ai reușit să
faci, ține de rezistența coloanei clădite după chipul și asemănarea
principiilor tale. Dacă ele există. Dacă nu, despre ce
discutăm?!!...
Nu poți fi ceea ce nu ești.
Nu poți fi ceea ce doar gândești.
Nu poți fi ceea ce doar vorbești.
Nu poți fi ceea ce nu vrei să faci.
Dar categoric poți fi ceea ce transpui în
acțiune!
Poți fi nemernic, mișel, laș, trădător...
Poți fi cel care lansează zvonuri, sau cel ce crede în
ele...
Poți să povestești tuturor ce ai fi putut fi... dar nu ai
apucat să fii vreodată...
Poți să povestești cât de măreț te visezi, dar să recunoști că
ceea ce vrei e imposibil. Acum. Dar poate mai târziu, când mai
înveți......
Și poți să povestești tuturor despre aripile care ți-au
crescut pentru că ți-ai făcut toate lecțiile, ai urmat toți pașii
în ordinea firească, ai avut răbdare....
Povestește-le, nu pentru a te lăuda, ci pentru că îți
recunoști marea realizare de a trece de la vorbă la faptă, de la
neputință la putință, de la incapacitate la îndârjire, de la teorie
la practică.
Povestește-le, pentru că așa știi să îți recunoști propriile
tale merite, fără a aștepta note date din exterior de la cei cărora
tu însuți le-ai acordat competența de a te aprecia.
Asta nu este o laudă. Este o recunoaștere, o înțelegere și o
asumare a propriilor talente pe care abilitățile le-au transpus din
vorbe în fapte.
Este recunoașterea ta!
Oricum, cei care încă se târăsc în noroiul pe care și l-au
creat nu te vor crede, și vor încerca să te tragă în jos, pentru că
doar așa își vor putea justifica impotența zborului...
Alții vor încerca să îți explice, pe larg și pe scurt, cum ar
fi făcut ei și ce ar schimba (invariabil) în ceea ce ai făcut tu,
în niciun caz ei, pentru a obține perfecțiunea... Nu contează că
ei/ele au o viață ternă, fadă, liniară, justificată de frici: „dacă
nu reușesc...”, „dacă nu va fi bine...”, „dacă ceilalți nu vor fi
de acord...”, etc.
Dar despre aceștia istoria nu va vorbi. Noi știm. O știu și
ei, de aici disperarea cu care își aruncă propriile mizerii și
neputințe în cârca oricui este dispus să nu supere pe cineva și să
nu reacționeze din prea multă bună-creștere.
Indiferent de credința noastră, indiferent ce părere ne-am
format, 2020 a fost anul care ne-a zguduit din plin pe fiecare
dintre noi, ne-a scos obligat-forțat din inerția în care ne-am
complăcut și din zona confortului de a face prea puține lucruri din
proprie inițiativă.
Ne-a aruncat în vâltoarea gândirii independente și ne-a dat
posibilitatea să vedem totul cu alți ochi: viața, planeta, familia,
credințele.
Unii consideră că a fost un an catastrofal, însă aceștia sunt
doar cei care erau obișnuiți cu rutina supraviețuirii de la o zi la
alta.
Alții consideră că 2020 a fost anul transformării, al
regăsirii de sine, al revenirii la stadiul de observator-căutător
al miracolului numit viață.
Indiferent de ce parte ne situăm, e clar că 2020 a schimbat
totul din temelii, iar 2021 nu va putea aduce înapoi acel „normal”
de până nu demult, ci ne va surprinde cu ceva total
neobișnuit.
Unii își vor irosi timp și energie să își alimenteze
frustrarea, furia, frica, îndârjirea, încrâncenarea și să caute
țapi ispășitori pentru nefericirea lor, pe când alții vor sesiza
oportunitatea și șansa de a face totul altfel, așa cum ar fi
trebuit să facă mai demult.
2020 se încheie azi. La fel se încheie tot ce a fost în
trecut.
2021 începe; e momentul să arătăm că am învățat lecțiile
trecutului și să trăim în fiecare zi acceptând ceea ce Universul de
aduce în cale.
2020 a fost un an bun sau rău, în funcție de implicarea
fiecăruia în propria viață, în scrierea propriei istorii.
2021 va fi un an bun sau rău, după rodul propriilor dorințe,
în funcție de însușirea lecțiilor de viață.
Vrei să îți fie bine, îți va fi bine.
Nu dai doi bani pe tine și te lași la mâna Universului, acesta
îți va da ceea ce meriți, nici mai mult, nici mai puțin; după
chipul și asemănarea ta, a gândurilor, și abilităților tale, a
capacității tale de a-ți țese viitorul, a feței tale adevărate, și
nu a celei care vrei tu să fie văzută.
Responsabilitatea „emanației” viitoare îți aparține în
totalitate.
2021 va fi numai al tău, cu bune, cu rele.
Dacă pentru reușite totul ți se cuvine, la fel este și pentru
cele mai puțin plăcute orgoliului, vanității și ego-ului din
tine.
Dacă pentru cele bune ești propriul creator, ar fi incorect ca
pentru rateuri să fie de vină șeful, soțul sau soția, soacra,
copilul sau... Dumnezeu!
2020 e deja istorie.
2021 e fila albă, încă nescrisă în registrul istoriei.
Îți doresc să ai un 2021 exact așa cum ți l-ai proiectat, cum
l-ai programat, cum ți-ai imaginat că trebuie să fie!
Îți doresc să ai curajul să faci ceea ce sufletul tău știe că
are de făcut, dar mintea îl oprește din prea multă rațiune, bun
simț, și frica de a nu-i deranja pe cei importanți ție.
Și toate astea pentru a fi persoana pe care Universul o
merită, după ce a investit atâta încredere, și ți-a scos în cale
atâtea oportunități, situații și persoane pentru a deveni...
altfel... mai bun, mai conștient, mai conștiincios.
Să ai parte de multă înțelepciune și mult discernământ pentru
a putea alege realul de imaginar, adevărul de ispită, acel adevăr
croit după meritele tale.
Încearcă să găsești fericirea și încântarea fiecărui moment,
chiar dacă acestea nu se supun unui standard poetic, sau al tău
personal.
În fond, ce ai „emanat” până acum este ceea ce ai.
Eşti efectul istoriei de până acum. Eşti propria ta
creaţie!
Ești mulțumit? Mergi mai departe. Nu ești mulțumit? E momentul
să faci și altceva decât să te plângi...
Îți doresc ca fiecare zi să fie bogată în lumină, iubire și
sănătate.
Un 2021 așa cum ți-l dorești și cum ți-l croiești!
P.S. Te invit să urmărești emisiunea „Câte-n Lună și-n stele”
în care am vorbit cu Codruța Belean despre previziuni astro
2021.
dr. Edith Kadar
Arad, 31 decembrie 2020
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest
blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze
aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
()
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se
poate face fără aprobarea autoarei.