Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne
schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul
nostru se schimbă împreună cu noi.
Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru
ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Deja de o bună bucată de timp știu că nimic nu e
întâmplător.
Adică nu știu doar în teoria, gen: „îhâm, daaa, nimic nu e
întâmplător, așa e... Doamne, ce mi se întâmplă?... de ce acum?...
de ce mie?... eu n-am făcut nimic să merit asta!...”, ci practic:
știu că totul este în conformitate cu ce eman sau emit din
interior.
De aceea, când azi nu mi-a venit primul pacient programat, am
știut că nimic nu e întâmplător, și că mi se dă posibilitatea de a
face altceva; probabil ceva pentru mine.
De când s-a programat persoana am simțit că nu va veni, dar
dacă m-ar fi anunțat din timp nu m-aș fi ridicat din pat, și aș mai
fi dormit.
Astfel, am venit la cabinet, iar pe drum am primit telefon de
la o persoană din București care dorea să vină în Arad, la mine. Am
vorbit timp de vreo oră, ca și când ne-am fi cunoscut de când
lumea. Povestind, am realizat că Universul, Dumnezeu, îmi aducea în
cale o oglindă, una din multele din ultima perioadă.
Oglinzile acestea au darul de a-mi arăta trecutul meu, adică
fracțiuni din mine, ceea ce am fost în diferite perioade ale
existenței mele, aspecte de-ale mele rămase nerezolvate, și care
îmi tulburau periodic prezentul.
Am zâmbit de fiecare dată, recunoscându-mi fragmentul de
trecut reprezentat de omul din fața mea.
Au fost acolo fetița băiețoasă, slabă, cu genunchii osoși și
mari, care și-ar fi dorit să fie prințesă, dar căreia i se repeta
(prea des) că nu e suficient de drăguță ca alte fete.
Am văzut adolescenta fără personalitate proprie, ci cu
comportamente împrumutate de la alții, ca niște haine lălâi, prea
largi.
Am întâlnit studenta debusolată, singură într-un oraș străin
și mare.
Am salutat femeia tânără care habar n-avea ce înseamnă
relații, orice relații.
Am zâmbit omului care a confundat iubirea cu posesivitatea,
condiționarea și nevoile personale de satisfăcut.
Am întâlnit și mama care se străduiește din răsputeri să fie
mamă, fără a ști foarte clar ce naiba o fi însemnând toate
astea.
Am dat binețe femeii adulte cu o viață profesională
înfloritoare, dar cu o viață personală lăsată pe undeva prin
beci.
Am îmbrățișat femeia matură care a descoperit IUBIREA, care nu
mai face nimic, nu mai planifică și nu mai controlează deoarece
știe că, oricum, Universul ȘTIE mai bine ce, când, cum are nevoie,
și îi aduce în cale. Cam ca azi.
Și în timp ce vorbeam cu această persoană drăguță, am realizat
că ea are toate informațiile despre cum să-și rezolve problemele în
viață, doar nu știa cum să le acceseze. OGLINDA. Din nou.
Având timp liber, am mers să mănânc ceva. Și în timp ce luam
un mic dejun-prânz copios, ascultam muzică, mă uitam pe geam la
verdeața și la soarele de afară, și procesam ultimele evenimente și
trăiri ale mele.
Iar la un moment dat realizez că s-a instalat o stare de
liniște... pardon, LINIȘTE; ca și cum timpul s-a dilatat, oamenii
trec grăbiți pe stradă, mașinile claxonează, dar eu sunt... undeva
în mijlocul a ceea ce sunt EU, dincolo de gălăgia lumii și de
timp.
Mi-au trebuit câteva momente pentru ca mintea mea să perceapă
că sunt într-un loc plin de liniște situat... în mine însămi!
„Deci asta e prezența în tine? Asta înseamnă să fii în aici și
în acum? Să fii prezent în viața ta? Să fii centrat în tine? Asta
este trăirea în prezență și în prezent!”, mi-am zis.
Îmi căutam, instinctiv, trecutul și scrutam viitorul. Pauză.
Nu era vorba despre refuzul minții de a vedea ceva, ci eu, cu minte
cu tot, nu mai simțeam altceva decât momentul.
Deci asta e?!
Și am realizat, încă o dată, că tot ceea ce știi în teorie
este ZERO dacă nu e certificat și validat de practica
trăirii.
N-am mai găsit nici urmă de copil, de adolescent, de tânără,
de adultă, sau alte aspecte de-ale mele, din alte timpuri.
Eram doar EU, prezentă în PREZENT, în ACUM și AICI!
Nu știu dacă va dura, dacă starea va rămâne definitiv, dacă va
mai pleca pe coclauri și va reveni. Habar n-am! Ți-am zis că nu mai
controlez nimic. Știu doar că m-am apucat să scriu pentru a-ți
povesti, iar starea a rămas aici, lângă mine, cu mine, în
mine.
Dacă tu ești oglinda mea, și eu sunt a ta; și m-am gândit
să-ți spun povestea. N-o fi oare și starea ta? Observ-o. Simte-o.
Conștientizeaz-o. Trăiește-o. FII!
Binețe, draga mea oglindă, și-ți mulțumesc că ești!
dr. Edith Kadar
Arad, 06 septembrie 2017, ziua în care Luna e plină și e în
zodia Peștilor
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest
blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze
aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/09/deci-asta-e-prezenta-in-tine.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se
poate face fără aprobarea autoarei.
.jpg)
