Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este.

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

* * * * * * *

LIBERUL ARBITRU este unul dintre subiectele fascinante care stârnesc cu atât mai multe controverse cu cât este mai puțin cunoscut, înțeles sau aprofundat. Cam ca politica, fotbalul, femeia, sexul, medicina sau Dumnezeu.

Vorbim și se vorbește despre liber arbitru din punctul de vedere al psihologiei, sociologiei, a omului trăitor, al spiritualității, al bisericii, etc.

Dar, ce este, în fond LIBERUL ARBITRU? Există el sau nu? Avem dreptul la el, sau nu? Și din ce perspectivă îl abordăm.

Binețe, dragă cititor!

Nu sunt expertă (și nici nu aș putea fi) în această noțiune teoretică. Dar pot să îți povestesc ce am înțeles eu din asta prin prisma experienței personale și a celei obținută prin întâlnirea cu oamenii vieții mele. Te invit, deci, la o cană caldă de vorbe, și nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi alături pe cărarea rândurilor și a gândurilor.

Fiecare dintre noi ne manifestăm în conformitate cu ceea ce suntem în acest moment: dacă tot ce văd la ora actuală este partea materială a vieții, adică „să mănânc și să beau bine, și mai văd eu ce îmi aduce ziua de mâine, m-oi descurca io cumva”, liberul arbitru e o noțiune abstractă ce poate fi interpretată ca o tâmpenie a „ălora sectanți, ăia cu spiritualitatea, care aiurează toată ziua despre suflet”; liberul arbitru, în acest caz este: „FAC CE VOR MUȘCHII MEI; ȘI ÎȚI FAC CE VREAU EU, BĂ, ÎNȚELEGI?!”

Dacă tot ce văd acum sunt norme și dogme cu care mă „tratez” și după care îmi conduc viața având marea grijă să nu ies din limitele lor, liberul arbitru este „o ispită de-a satanei în care cad necredincioșii ce vor arde în focurile iadului” (trei cruci rapide și scuipat în sân, să nu fie cumva contaminat(ă) de necredincioșia și eretismul păcătosului).

Dacă încep să mă deștept la minte, încep să mai citesc și să mai obțin răspuns la întrebări, liberul arbitru începe să capete contur, dar e încă o noțiune care îmi dă dureri de cap: știu, simt că e adevărată, dar nu o înțeleg. Noțiunea. Și în funcție de gradul de comoditate pot spune vorbe lozinci ca: „liberul arbitru e foarte important... nu putem fără el... ar fi multe de spus pe această temă...etc”, dar nu caut mai departe pentru a înțelege. De aici, din acest loc, liberul arbitru e real, e frumos, știu că există, dar încă nu îl înțeleg pe deplin. Cam ca o excursie într-un loc exotic despre care știu, dar acum pare intangibil.

Dacă, indiferent de nivel, sunt stăpânit(ă) de frici, furii, dezamăgiri, și celelalte, și sunt o biată victimă a vieții, consider că e prea târziu pentru mine să mai fac ceva, orice, că nu pot schimba nimic, liberul arbitru este ca un trofeu ratat care poate fi obținut doar de unii, dar nu de mine că... „oofffff! (oftat adânc și uitat cu coada ochiului să văd dacă obțin efectul de impresionare asupra auditorului) Dumnezeu m-a uitat, a uitat că exist, nu mă aude, e ocupat cu ceilalți și doar de mine nu are timp!... ce i-aș mai face eu lui Dumnezeu acesta care ajută doar pe cei norocoși...”.

Și nu îmi dau seama că liber arbitru este să aleg dacă rămân acolo unde sunt sau ies; dacă aleg să fiu victimă sau câștigător; dacă mă aleg pe mine sau pe alții.

Am liberul arbitru de a trăi în ignoranță sau nu, de a-mi depăși condiția actuală sau nu, de a găsi rezolvări și nu scuze.

Am liberul arbitru de a găsi câte o soluție la fiecare problemă sau de a căuta câte o problemă la fiecare soluție pe care mi-o aduce viața.

Am liberul arbitru să nu fac nimic, doar să comentez; să nu schimb nimic și să îi înjur și să îi cataloghez pe cei care schimbă în permanență ceva, sau să fiu eu schimbarea pe care aș vrea să o facă cei din jurul meu, cum spunea Gandhi.

Am liberul arbitru de a-mi ridica valoarea cultivându-mi calitățile, sau de a-i trage în jos pe toți cei care îndrăznesc să poată (nesimțiții dracului!) pentru a-i aduce și pe ei în mlaștina neputinței mele comode.

Da, e adevărat, pot face tot ce vor mușchii mei: să mă renovez în permanență sau să mă ruinez.

Liber la arbitru, neamule!

Dar când încep să și înțeleg, să mă înțeleg, și să manifest această înțelegere, înseamnă că mi-am conștientizat valoarea mea, acea lumină lăuntrică pe care o avem cu toții, acel duh sfânt pe care l-am primit, și încep să mă manifest ca om de la acel nivel.

Este CONȘTIENȚA CONȘTIINȚEI.

De aici înțeleg (nu doar spun că înțeleg) că:

- eu sunt cel/cea care face toate alegerile în viață,

- nimeni nu îmi poate face nimic decât dacă îi îngădui și îi dau permisiunea,

- fiecare problemă a vieții vine cu soluția în ea,

- nu mi se întâmplă decât ceea ce eu SIGUR pot rezolva, depinde doar de mine dacă aleg comoditatea lamentărilor sau disconfortul acțiunii continue în viața mea;

- Dumnezeu nu este un moșulică frustrat care se amuză dând unora mai mult, iar altora nimic, ci este în mine, este acel duh sfânt despre care se știe că există în noi, dar această informație e negată sau ignorată (din prost înțeles liber arbitru);

- toți oamenii din jurul meu sunt oglinzi ale mele și ale trăirilor pe care le am a le corecta, și nu sunt dușmani.

- tot ceea ce cer și aștept de la alții, cer și aștept, de fapt, de la mine;

- nimeni nu are nimic cu mine, ci doar eu sunt cel mai mare inamic al meu;

- dacă fac liniște în mine, nu mai opun rezistență și nu mai vreau să controlez tot, viața se întâmplă exact așa cum trebuie și totul decurge lin, fără opreliști;

- evoluția și dezvoltarea personală este ca o școală; de mine depinde dacă fac 4 clase, 8, liceul, facultatea și alte specializări. Dar dacă mă opresc la școala primară și voi râde de „fraierii” care încă studiază, e liberul meu arbitru.

- cei ce fac parte din primele grupuri enunțate mai sus, deja își râd în sine și pregătesc o replică usturătoare gen „ești cu capul, du-te și te caută!..”, și nu vor înțelege că liberul lor arbitru îi va ține în ignoranță, nu altceva sau altcineva.

LIBERUL ARBITRU înseamnă, de fapt, A ALEGE CONȘTIENT CE ȘI CUM SĂ TE MANIFEȘTI.

Liber arbitru înseamnă să alegi între a ști și a bănui sau a presupune, între a fi și a visa tot timpul că vreau să fiu, între a face și a bâjbâi tot timpul și a jalona printre scuze.

Liber arbitru înseamnă să alegi între ego și suflet, între orgoliul suferinței și conștiența luminii care există în tine.

Liber arbitru înseamnă să alegi între a fi un om care vorbește despre Dumnezeu sau un om care știe că Dumnezeu e în fiecare dintre noi.

Liber arbitru înseamnă să alegi între teoria ce hrănește vanitatea și practica ce aduce liniștea certitudinii.

Liber arbitru înseamnă să alegi să trăiești în pace și armonie cu tine însuți/însăți, sau să duci bătălii inutile cu prețul liniștii sufletești și a sănătății tale.

Liber arbitru înseamnă să alegi între lauda gălăgioasă a ego-ului și liniștea spiritului.

Liber arbitru înseamnă să alegi între a te iubi așa cum ești sau a încerca să le faci pe plac celorlalți, cu prețul vieții tale.

Liber arbitru înseamnă să alegi între tine și ceilalți, și să înțelegi că asta nu înseamnă egoism ci doar IUBIRE DE SINE.

Liber arbitru înseamnă să aleg între a manifesta acea dumnezeire din mine sau a râde de cei care o fac, catalogându-i drept țicniți, nebuni, sectari, duși cu capul, etc.

FRICA sau IUBIREA?

IGNORANȚA sau CUNOAȘTEREA?

AMÂNAREA sau ACȚIUNEA?

TEORIA sau PRACTICA?

Toate sunt alegeri pe care le facem arbitrar, fără constrângeri, în libertate. De aceea se numește LIBER ARBITRU!

Binețe, cititorule!

dr. Edith Kadar

Arad, 19 martie 2017

* * * * * * *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.

Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.

()

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.