Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe
noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se
schimbă împreună cu noi.
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că
este.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru
ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
De-a lungul și de-a latul istoriei, au avut loc multe
războaie, răscoale, răzmerițe, bătălii cu grade diferite de mărime
și gravitate. După interesul celor care au avut ceva de câștigat
din ele.
Cum? N-ai aflat că un conflict de orice natură pornește de la
niște interese financiare? N-ai știut? Încă mai ai naivitatea de a
crede că pacea se obține prin luptă? Bine, somn ușor în
continuare!
Și la ora actuală, în secolul al douăj’unulea (XXI-lea, pentru
comentatori), au loc războaie crunte, însă ele au pierdut din
evidență și au devenit cu mult mai subtile; câmpul de bătaie a
devenit spațiul ideilor, iar lupta este de a apăra cu îndârjire
ceva ce e al nostru, sau de a combate ceva ce e al lor și nu e pe
placul nostru.
Cam la asta se reduce cauzalitatea „războaielor” ideatice, iar
orgoliul, mândria și vanitatea, „copiii” ascultători de EGO, sunt
strategii din umbră ce manipulează adevărul, aranjându-l doar
pentru a avea dreptate.
A avea dreptate cu orice preț a devenit mai important decât
dreptatea și adevărul în sine.
ADEVĂRUL este cel cu care rezonează fiecare, care aduce o
stare de liniște sufletească și pace, după chipul și asemănarea
fiecăruia. Nu există un adevăr general valabil.
DREPTATEA este acel echilibru la care se ajunge când crezi în
ADEVĂRUL tău.
Adevărul și dreptatea mea pot fi foarte diferite de ale tale.
Și nu înseamnă că cineva are sau nu dreptate. Dreptatea și a avea
dreptate sunt două lucruri diferite. Total.
Dacă s-ar respecta DREPTATEA și ADEVĂRUL fiecăruia, nu ar mai
exista nici urmă de conflict, de nicio culoare.
Dar de când cu nevoia de A AVEA DREPTATE... e altă
poveste.
Oamenii vor să aibă dreptate, și merg până-n pânzele albe
pentru a-ți demonstra că tu nu ai. Nu se dau în lături să-ți
terfelească ADEVĂRUL și DREPTATEA în care crezi.
Dar, ca niște mici cópii ale lui Machiavelli (cel care în
„Principele” a vorbit despre scopul care scuză mijloacele), nu se
lasă până ce nu te calcă de tot în picioare.
Cum? De exemplu îți răstălmăcesc ceea ce ai spus sau ai scris
pentru a te provoca la răspuns. Ei asta vor, să te provoace, ca tu
să le răspunzi. Tu, de bună credință, îți imaginezi că omul nu a
înțeles corect, și vrei să îl ajuți, dându-i mai multe
indicii.
Eh, și de aici începe totul: îți spune că nu accepți dialogul,
că îți place să monologhezi, că ești egoist(ă), că vrei doar tu să
ai dreptate; că, de fapt, nu ești ceea ce susții că ești, că ești
plin(ă) de orgolii, etc. (oglinzi, că doar îți și își vorbește
despre el, nu?).
Dacă te pune necuratul să încerci să aduci alte argumente,
având încă naivitatea de a ajuta omul să înțeleagă, deschizi
porțile iadului prin care ești împins(ă) cu drag: ești învinuit(ă)
că nu ai înțeles tu ce a vrut să zică, având tupeul să îți spună că
nu a zis niciodată așa ceva (deși rândurile de mai sus stau
mărturie), că tu ai ceva cu ea, cu persoana. Poate să aplice și
ceea ce faci tu, semn că te-a studiat mult, că ai avut un impact
puternic asupra ei.
Totul este ca tu să sesizezi tactica de psihologie inversă și
să te oprești, să nu te mai lași atras(ă) în capcana de a da
explicații și lămuriri.
Sunt convinsă că ai întâlnit asemenea persoane la viața ta,
pentru care a avea dreptate e mai important decât să-ți respecte
adevărul și dreptatea ta.
Aceste persoane vor doar să își facă reclamă pe spatele tău,
să poată scrie acolo unde sunt mulți care dialoghează, deoarece în
particular sunt iluștri NIMENI. Ei nu pot iniția nimic de la ei
pentru că nu au inițiativă și originalitate, ci ies în evidență
doar contestând tot ce mișcă-n țara asta.
Indiferent despre ce vorbești și scrii, ei nu aud o iotă
deoarece tot ce văd este oportunitatea de a ieși în evidență
contestând. Iar cei asemeni lor li se alătură. Deh, cele 5 minute
de celebritate!
Dar, de ce contestă ei tot? Din frică: de anonimat, de
neiubire, de a nu fi respinși, de a nu fi ignorați, și din dorința
de a avea dreptate, semn că acasă cineva le-a spus în permanență că
vorbesc prostii și că nu au dreptate.
Iar frica se naște din ignoranță.
Dar ce este ignoranța? Refuzul de a te informa? Da, și
asta.
Dar cel mai grav grad de ignoranță mi se pare a fi refuzul de
a accepta noul sub orice formă, de a contesta totul fără a avea
vreo noțiune reală despre subiect, de a respinge orice e venit din
partea altcuiva, și dorința omului de a se impune cu orice
preț.
Iar ignoranța și frica generează ceilalți monștri:
intoleranța, rigiditatea mentală, iar până la ură și conflicte mai
e un singur pas.
Ia ca exemplu orice subiect vrei tu să atingi, știi tu, din
acela la care toată lumea se pricepe și toți au o părere avizată:
vegetarieni sau carnivori, despre obligativitatea vaccinării, sau
despre Dumnezeu prin prisma diferitelor religii, secte, confesiuni.
sau alte situații, le știi tu.
Fiecare vrea, de fapt, să aibă dreptate, nu să comunice real.
Nu uita că cele mai crunte războaie s-au dus și se duc în numele
religiei și în cel al apărării imaginii dumnezeului propriu, adică
ADEVĂRUL MEU! Asta este divinitatea pentru mulți.
În final este vorba, de fapt, despre frica de a nu avea
dreptate, și de a vedea că tot ce omul a crezut până acum și pe
care și-a clădit viața este, de fapt, o himeră, o minciună. Aceasta
este, de fapt, frica primordială, aceea care încrâncenează omul
până la violență: „prefer să îi distrug pe toți și tot decât să
accept că viața mea e o minciună!”.
Indiferent despre ce se vorbește, ideea este de a respecta
alegerea celuilalt, și a nu le cere altora să fie sau să facă ca
tine. Sindromul Dumnezeu.
Când nu te interesează ce are celălalt de spus, când ataci,
scoți din context, răstălmăcești, apoi spui că nu așa ai zis, că
omul e răuvoitor și că a înțeles greșit; sau când comentezi, iar
când primești un comentariu, ți-l ștergi pe al tău, dar scrii
anonim pe mesageria blogului folosind invective, iar apoi îți pui
„prietenii” să „vomite” și ei expresii „superbe” pentru a te pune
la punct, nu pot decât să simt părere de rău pentru tine, pentru că
nimeni nu te-a iubit, nici măcar tu!
Când nu te interesează adevărul și dreptatea cuiva, (ai vrea
să) te consideri un mic dumnezeu care poate să taie și să spânzure.
Doar că, vezi tu, divinitatea nu face rău, e tolerantă cu toți, ne
acceptă, nu ne condiționează și, cel mai important, ne respectă
liberul arbitru.
Nu trebuie să fii Dumnezeu, nici nu poți.
Dar nu mai încerca să ai dreptate cu orice preț, chiar
călcând-o în picioare pe a celorlalți.
Când calci peste cadavre pentru a avea dreptate, când scopul
tău (crezi că) scuză mijloacele folosite, pentru mine înseamnă că
oamenii s-au rătăcit de dumnezeirea din ei și o caută în afară,
dându-i chipul și asemănarea proprie.
Nu trebuie să fii de acord cu mine, cu crezurile mele. Nimeni
nu te obligă să citești ceea ce spun, scriu și în ce cred.
Vezi tu, din nevoia de a avea dreptate, calci în picioare
ADEVĂRUL și DREPTATEA în care cred. Tocmai de aceea, te las să ai
ultimul cuvânt, indiferent care ar fi.
Fii binecuvântat, om zbuciumat, că ai nevoie!
Binețe ție, cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 07 august 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest
blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze
aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/08/din-dorinta-de-avea-dreptate-calci-in.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se
poate face fără aprobarea autoarei.
.jpg)
