Uitandu-ma in urma, la lucrarile milei lui Dumnezeu savarsite in viata mea, inima mea plina de recunostinta (la fel ca a altor pacatosi salvati de Hristos) este nevoita sa marturiseasca din nou: „nu as fi fost niciodata, nici aici si nici in vreo viata viitoare, gasit vrednic de Tine, pentru a fi mantuit, daca nu ar fi fost doar prin har!”.

Privind la milardele de oameni morti in pacat, mi-e tot mai limpede ca nu as fi putut avea viata spirituala si nu as fi putut vedea niciodata stralucind lumina evangheliei, decat in urma lucrarii harului Sau, pentru ca nu am fost cu nimic mai bun, mai sfant sau mai placut lui Dumnezeu, in comparatie cu alti pacatosi, in momentul in care El m-a chemat.

Nu stiu cum sunt altii, dar eu… cand ma gandesc la faptul ca sunt mantuit, nu pot vedea in mantuirea mea nimic altceva decat har, un har ce mi-a fost dat inainte de vesnicii, dupa cum afirma Scripturile : „EL ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta, nu pentru faptele noastre, ci dupa hotararea Lui si dupa harul care ne-a fost dat in Hristos Isus, inainte de vesnicii.„ (2 Timotei 1:9)

A fost har in dreptul meu. A fost har de la inceput, ba chiar inainte de orice inceput.

A fost har inainte de prima mea suflare, cand El a hotarat ca eu sa ma nasc intr-o tara unde Cuvantul se poate vesti si intr-o familie care avea sa ma aduca in fata evangheliei pe cand avem doar 6 ani, dupa convertirea bunicii mele. Puteam, la fel de bine, sa ma fi nascut intr-un trib din Oceania, iar parintii mei sa ma fi invatat sa ma-nchin in fata unui dumnezeu cioplit in lemn, fara sa aud vreodata vestea buna a iertarii de pacate prin jertfa lui Hristos.

A fost har in faptul ca am fost dus inca din copilarie intr-o biserica evanghelica unde am putut auzi de sute de ori chemarea dragostei lui Dumnezeu, pana in ziua cand inima mi-a fost cucerita. A fost har ca am crezut, caci pe langa cate urechi nu au trecut atunci (ca si acum) cuvintele Lui, fara a aduce nastere din nou. A fost har in convingerea mea cu privire la pacat, caci astazi nu pot sa-mi imaginez ca as fi fost vreodata convins de intunericul din inima mea, fara lucrarea si lumina Duhului Sfant.

A fost har ca am trecut din moarte la viata (caci ce efort al firmii mele pacatoase mi-ar fi putut aduce viata spirituala!?), a fost har cand, orb fiind fata de cele sfinte, am capatat vedere (caci ce orb s-ar putea singur vindeca!?) si sunt convins ca a fost har cand, din fiu al intunericului, am fost mutat in imparatia Fiului dragostei Lui si am primit infierea.

A fost doar har. Niciun iz de merit. Niciun efort. Nicio fapta buna. Doar har.

De aceea, inima mea rezoneaza intru totul cu urmatoarele cuvinte:

„Câteodată, când văd câte un caracter dintre cele mai rele pe stradă, eu simt că inima mea trebuie să explodeze în lacrimi de recunoștință deoarece Dumnezeu niciodată nu m-a lăsat să acționez ca și acești oameni! Mă gândesc că dacă Dumnezeu nu m-ar fi atins cu harul Său, ce mare păcătos aș fi ajuns! Dacă Dumnezeu nu m-ar fi restrâns, aș fi atins cele mai înalte trepte ale păcatului, aș fi plonjat în adâncimile răului și nu m-aș fi oprit de la vreun viciu sau vreo nebunie. Simt că dacă Dumnezeu m-ar fi lăsat singur, eu aș fi devenit un adevărat rege al păcătoșilor. Eu nu înțeleg motivul pentru care sunt mântuit cu excepția faptului că așa a vrut El. Dacă ar fi să mă uit cu sinceritate în urmă, nu pot să văd nici un fel de motiv în mine însumi care m-ar îndreptăți să fiu părtaș harului Divin. Dacă nu sunt în acest moment fără Hristos, este numai deoarece Isus Hristos și-a făcut voia Lui în mine și cu mine, și voia Lui a fost ca eu să fiu cu El acolo unde este El și să împărțim slava Lui. Eu nu pot să pun coroana decât pe capul Aceluia a cărui har puternic m-a salvat atunci când mă îndreptam înspre prăpastie. Dar, sunt sigur, acum sunt sigur, în ce mă privește, că “Numai El este mântuirea mea”. El a fost acela care a întors inima mea pe dos și m-a adus, îngenunchiat, înaintea Lui”. C.H. Spurgeon, O apologie pentru invataturile harului