Văd dincolo, mereu dincolo de orice, dincolo de aparenţe, dincolo de ochii goi si de sufletul sterp al oricui, dar mai presus de toate văd dincolo de cuvinte. Văd pasiuni ascunse, licăriri absurde ȋn ochi abisali ce mă fac să tresar. Văd tot și citesc ȋn cuvinte nescrise, ȋn versuri ce nu rimează, ȋn vorbe ce nu au fost niciodată spuse, citesc totul ȋn liniște, ȋn liniștea aceea care ȋţi face urechile să ţiuie. Găsesc tot ceea ce am nevoie ȋn neant, văd dincolo de ȋntuneric licăriri ce nu există, citesc pe buzele tale toate vorbele nespuse și ȋn tăcerea ta de zi cu zi aud tot ceea ce ai fi vrut vreodată să spui și n-ai putut. Ȋţi scriu in neant doar vorbe mute și făr’ de ȋnţeles, scrijelesc cuvintele ce aș fi vrut să ţi le șoptesc la ureche, cuvinte ce le scrijelesc seară de seară adânc cu unghia pe trupul meu alb ca să rămână mereu acolo, să nu le uit vreodată. Deși nu vezi trupul meu ȋn tot abisul ce mă ȋnconjoară, distingi mereu ȋn stele și praful lor călăuzește cuvintele ce zac acum scrise adânc ȋn pielea mea, le vei citi poate atunci când luna va străluci mai tare și vei putea deschide ochii doar ca să vezi imaginea trupului meu inert cu urme adânci și ȋn ochii mei larg deschiși vei găsi aceleași vise sterpe iar ȋntre coapsele mele mele doar tu vei putea să citești cuvintele ascunse și nici chiar praful de stele ori strălucirea lunii nu vor putea să ascundă mesajul din neantul meu. Murmur cuvinte fără de ȋnţeles printre buzetele vinete de atâta tăcere și mă ridic apoi, doar pentru a mă așeza ȋn genunchi și ca să urlucătre tine strângând tăișul lamei: “Străpunge-mă și vei găsi-n adâncuri, ȋngropate-n mine aceleași vorbe mute, cuvintele nescrise, citește-le pe toate și apoi cu vârful ascuţit julește adânc ȋn mine răspunsul tău cel mut!”