E toamnă-afară și mă doareTăcerea frunzelor căzute,Care încearcă-ncet să zboareCu amintirile pierdute. E toamnă și cad stropi de ploaieCe udă floarea veștejită,Care, umilă, se-ncovoaieCătre țărâna primenită. E toamnă, ca o condamnareSentința florii este dată.Sub brumă, ofilită moareFără să fie vinovată. E toamnă, norii grei troneazăPe cerul care-i mai aproape,Iar soarele stingher ofteazăStrângându-și razele mioape. E... Citește în continuare →