A trecut mai mult de o lună de când n-am mai trecut pe aici, știu. Nu pot spune că mă da talentul afară din casă și nici nu știu cât mă mai ajută „terapia prin scris”. Practic, de asta am început să scriu.

Nu mai ține cu terapia. Am căpătat prostul obicei de a spune (prea) direct tot ce gândesc. Nu mai concep să pierd timpul cu diplomație și dulcegării (finuță că o cărămidă ce trece printr-un geam). Nu dau pe-afară de zâmbete și complimente. Dacă nu te plac, sigur ai să îți dai seama de asta. Valabil și în cazul opus.

Uneori am impresia că sunt bipolară. Sau tripolară. Pot fi ca o tornadă: zgomotoasă, haotică și irascibila. Alteori vreau doar să fiu departe de tot, după o zi în care nici cel mai bun vin sau cea mai captivantă carte nu mă pot face să revin pe linia de plutire. Am picat în capcana rutinei, trag de mine 5 zile numai ca să ajung la weekend..de care oricum nu apuc să mă bucur niciodată pe deplin.

Știți întrebarea aia pe care ți-o mai pun la interviuri? „Unde te vezi peste 5 ani?” Am făcut un exercițiu de imaginație și…nu am nici cea mai mică idee ce ar trebui să fac. Să mă mărit și să fac un copil? Ăsta ar fi traseul normal? Sau să devin o femeie dintr-aia carieristă?

Nu, azi nu știu să fiu sarcastică și/sau amuzantă. Așa pățesc mereu după o perioadă în care refuz să îmi accept condiția de ființă emotivă și sensibilă, pe alocuri. Dacă mărturisesc faptul că plâng la absolut FIECARE episod din Grey’s Anatomy, mi se duce de tot imaginea de femeie independentă? Atunci când sunt singură acasă..am obiceiul de a vorbi cu motanul, sperând că înțelege ceva din ce zic. Bineînțeles că e total indiferent la tot ce spun eu, alege să mă ignore, deși e capabil să priceapă faptul că îl strig pe nume (really, orice stăpân de pisică poate confirma: cats are jerks).

Am pierdut înțelesul noțiunii de echilibru. Nu știu cât de nemernică e necesar să fiu sau când e cazul să exteriorizez partea aia mai soft.

Îmi pare rău pentru că nu am răbdare să mă regăsesc. Și nici energie să găsesc cauza problemelor. Sper că dacă le ignor suficient de mult..dispar de la sine. Ceea ce nu se întâmplă niciodată, știm cu toții.