A trecut mai mult de o lună de când n-am mai trecut pe aici, știu. Nu pot spune că mă da talentul afară din casă și nici nu știu cât mă mai ajută „terapia prin scris”. Practic, de asta am început să scriu.

Nu mai ține cu terapia. Am căpătat prostul obicei de a spune (prea) direct tot ce gândesc. Nu mai concep să pierd timpul cu diplomație și dulcegării (finuță că o cărămidă ce trece printr-un geam). Nu dau pe-afară de zâmbete și complimente. Dacă nu te plac, sigur ai să îți dai seama de asta. Valabil și în cazul opus.

Uneori am impresia că sunt bipolară. Sau tripolară. Pot fi ca o tornadă: zgomotoasă, haotică și irascibila. Alteori vreau doar să fiu departe de tot, după o zi în care nici cel mai bun vin sau cea mai captivantă carte nu mă pot face să revin pe linia de plutire. Am picat în capcana rutinei, trag de mine 5 zile numai ca să ajung la weekend..de care oricum nu apuc să mă bucur niciodată pe deplin.