Apariţia volumului Primăvară nouă nu are ecouri
în presa vremii. Nu i se consacră nicio recenzie şi nu figurează pe
nicio listă de cărţi noi din vreuna din publicaţiile mai cunoscute,
deşi cartea ar fi putut reprezenta o contribuţie valoroasă la
corpusul noii literaturi pentru copii şi tineret care se cerea
edificat după proclamarea republicii populare. Să fi fost această
ignorare un reproş la adresa insuficienţei combativităţi
propagandistice a materialului poetic? Faptul că
Primăvara... apere la Socec şi nu, de pildă, la o editură
ancilară precum Editura de Stat nu e neapărat relevant, căci Socec
fusese de curând naţionalizată şi, oricum, conţinutul editorial se
afla sub atentul control al cenzurii. Revenind la întrebarea pe
care am formulat-o, e desigur imposibil să îi dăm un răspuns
categoric, însă deţinem, din fericire, informaţii privind controlul
exercitat de cenzură asupra conţinutului lucrării.
Cel care oferă aceste informaţii este chiar autorul, în
Jurnalul din 1945-1948[1]. Însemnările din 15 aprilie 1948
redau problemele pe care le-a avut cu cenzura[2] autorul acestei
culegeri de versui în definitiv anodine şi fără miză politică. În
pregătirea apariţiei, materialul poetic este temeinic analizat de
Alexandru Jar[3], cenzorul responsabil, care decide, în mod
surprinzător, eliminarea unei poezii intitulate 1 Mai. Iată
ce scrie Dorian, nedumerit de decizie:
În volumul de poezii pentru copii şi tineret pe care
îl tipăreşte Editura Socec se află o poezioară cu titlul 1 Mai.
Este un 1 Mai al copiilor. Cenzura scrie sub semnătura lui Al. Jar:
“Această poezie e interzisă.” Coşul cenzurii are inexplicabile
taine.
În continuare, autorul transcrie poezia cenzurată. Nu o vom
reda aici integral, căci e un poem mai lung, format din unsprezece
catrene. E în esenţă o poezie nevinovată, cu o atmosferă rustică
tihnită, în care animale şi oameni sărbătoresc prima zi de mai,
încheiată cu o chemare la optimism şi celebrare. Ea începe aşa: „Pe
toate uliţele unse / Cu glas lucios de caterinci, / Au înflorit din
zori ghirlande / De steaguri roşii şi lozinci.” E adevărat că nu e
cea mai fierbinte din adeziunile la sărbătorile clasei muncitoare,
dar nici nu poate fi vorba aici de vreun element de frondă. E
posibil totuşi ca două din strofe să fi atras atenţia cenzorului.
Mai întâi strofa a treia: „Cu steguleţ crestat pe frunte / Şi foc
topit în tânăr grai, / Cocoşul şi-a vestit în curte / Lozinca lui
de Întâi Mai..”, apoi cea de a cincea: „Un cârd de raţe încălţate /
Cu roşiile lor opinci / Păşesc făloase către poartă / Şi măcăie din
cioc lozinci.”, par să conţină germenii unei discrete subversiuni.
E posibil ca cenzorul să fi fost deranjat de distribuirea unui
cocoş şi a unor raţe pe postul de propagatori ai lozincilor marelui
eveniment. Efectul trebuie să fi fost atât de puternic, încât Jar a
decis eliminarea întregii poezii, nu doar a unor strofe
„sensibile”, şi nici nu i-a oferit lui Dorian posibilitatea de a le
reface.
Situaţia în care e pus poetul e surprinzătoare, căci el se
manifestase constant ca aderent fără rezerve la retorica stângii
(chiar şi pentru sărbătoarea muncitorimii el scrisese un entuziast
Imn de 1 Mai, inclus în antologia Poezia muncii şi a
libertăţii[4]. Indiferent de situaţie, interacţiunea cu Jar îi
lasă poetului, deprimat şi dezorientat, un gust amar:
Domnul acesta, pe cât de grav, pe atât de speriat, care
răspunde la numele progresist de Jar, începe să devină de-a dreptul
absurd. Situaţie a penibilă. Oare din această pricină să părăseşti
condeiul liric? Mă gândesc ce va mai face cu celălalt volum,
Steagurile inimii, care azi sau mâine îi va sosi sub ochi. Va face
harcea-parcea toate steagurile! Să nu mă las? Să pornesc o luptă?
Ştiu dinainte că n-am s-o câştig, dar nu pot...
Nu ştiu care vor fi fost avatarurile versurilor din volumul
pentru adulţi Steagurile inimii şi dacă cenzorul a acţionat şi în
acest caz cu aceeaşi vigilenţă ca în cazul cărţii pentru copii.
Emil Dorian continuă însă, în pofida dezamăgirilor mărturisite în
jurnal, să servească fără abatere cauza socialismului. Printre
numeroasele lui producţii conforme ideologic se numără versurile
din culegerile Poeme pentru 7 Noiembrie sau Slavă lui
Stalin[5]. Un vers din poezia Lenin („A fost un om, cu fruntea
ca un pisc pleșuv sub soare...”) apare ca motto al primei pagini a
publicaţiei Flacăra Sibiului din 19 aprilie 1958 (Dorian
murise în 1956), dovadă a remanenţei creaţiei autorului. Şi –
ironie supremă, poate – afinităţile de creaţie dintre scriitor şi
cenzorul său sunt subliniate în amplul articol al lui N. Moraru din
numărul 6 pe 1948 al revistei Viaţa românească, intitulat
Revoluţia din Octombrie şi drumurile literaturii:
Lui Lenin îi închina acum un an poetul Alexandru Jar iar
poemul „Lenin în Octombrie”, răspunzând parcă poemului lui Emil
Dorian „Lenin”.
Oricum vor fi stat lucrurile cu micul volum de versuri
Primăvară nouă, Emil Dorian va fi confruntat în curând cu
alte probleme ideologice, provocate de apariţia romanului
Otrava, şi nu-i va rămâne probabil prea mult timp pentru
analiza obstacolelor puse în calea lui de cenzură la cartea pentru
copii. Reţinem, din cazul Dorian, atenţia pe care o acordau
autorităţile de supraveghere tuturor domeniilor creaţiei artistice,
fără a face excepţii pentru cărţile destinate celor mici.
Postarea este ilustrată cu o poză a lui Emil Dorian extrasă
din necrologul publicat în numărul din 14 iunie 1956 al Gazetei
literare.
[1] Cărţile au rămas neterminate (Jurnal 1945-1948),
Editura Compania (2013) pp. 355-357.
[2] În anul despre care vorbim, atribuţiile cenzurii erau
exercitate de Direcţia Presei, Direcţia Literară şi Direcţia
Regionalelor din Ministerul Artelor şi Informaţiilor; ulterior, de
mai celebra Direcţie Generală a Presei şi Tipăriturilor din acelaşi
minister. A se vedea Liliana Corobca – Controlul cărţii. Cenzura
literaturii în regimul comunist (Cartea românească, 2014)
[3] Alexandru Jar (1911-1988), scriitor şi publicist,
ilegalist, ocupant al mai multor posturi de răspundere după 23
august 1944, soţul revoluţionarei Olga Bancic, membră a rezistenţei
franceze, executată de autorităţile naziste.
[4] Editura C.G.M., 1946.
[5] Ambele apar în 1949 la Editura pentru Literatură şi
Artă.
