Am facut astazi o calatorie cu RATB-ul, STB-ul si am surprins o frantura de conversatie. Nu mai spun ca am stat ca o sardina, cu coloana mai ondulata decat e anatomic potrivit, ca mirosea urat si era cald, dar conversatia… conversatia asta ma bantuie inca, aproape 5 ore mai tarziu. Un lucru mai zic despre calatorie: in ciuda conditiilor vitrege, prin lentila pozitivismului meu halucinant si irecuperabil, eu am vazut un normal de dinainte de pandemie si l-am regasit ca pe prietenul acela putin dubios dar de care ti-e drag, mai ales ca nu l-ai mai vazut de multa vreme. Am vazut oameni straduindu-se sa isi faca loc unii altora, am vazut o doamna in varsta zambind spre un copil, o alta ridicandu-se sa dea locul sau unei tinere insarcinate si oameni linistiti, cu priviri senine.

Niciodata nu am stiut daca observ prea mult sau prea putin. Am vazut mereu partea plina a paharului, indiferent cat de gol ar fi fost, am crezut mereu ca pot sa fac orice, si am visat la scara mare.<...