La 5 dimineata intram in gara de nord, cu inima batand sa imi sparga pieptul. Ma stiu emotiva si sensibila la suferinta oamenilor asa ca mi-a fost tare greu sa ma conving sa fac pasul acesta si in acelasi timp stiam ca nu pot sa nu il fac. Luckily, Alex este la fel de prins de aceasta poveste (de groaza) a refugiatilor, asa ca m-a insotit.

Primul lucru pe care il faci ca voluntar este sa mergi la „cortul rosu” (you can’t miss it) si sa iti anunti prezenta; zis si facut. Apoi, teoretic stiam ca trebuie sa ajungem la sala 2 de asteptare (in apropiere de Springtime. Pana sa gasim sala, am zarit o aglutinare de voluntari si autoritati in dreptul unui peron asa ca am mers catre ei sa ii intrebam ce si cum facem. 2 americance foarte simpatice, vorbitoare de limba romana, ne-au condus la sala 2 sa ne luam vestele de voluntari si ne-am intors la peronul cu pricina, unde urma sa soseasca un tren. Am vorbit putin despre cateva dileme gramaticale pe care le aveau fetele si au ...