Cand suntem mici totul este posibil. Iti doresti sa te joci alaturi de Belle, Sailor Moon, Mascatul in frac si Steffi Graf si te joci, fara ca macar sa iti parasesti dormitorul. Iti doresti sa desenezi, scoti o carte din biblioteca si desenezi. Nu mai ai voie sa desenezi pe carti? Desenezi pe pereti. Ti se iau creioanele cerate? Nu-i nimic, poti sa desenezi cu unghia in stratul moale de huma de pe perete. Da, eu sunt copilul cu pricina.
Nimic nu poate opri un copil. 30 de ani mai tarziu, inca desenez.
Astazi, desi nu mai sunt eu insami copil, (oarecum) am norocul sa am in jurul meu multi copii si tineri care ma intineresc cu fiecare antrenament (stai, ce antrenament?). Chiar de la ei vine inspiratia pentru acest articol si in mod special de la cei mai tineri dintre ei.
Vorbesc mult si des despre faptul ca practic MMA, insa de scris nu prea am scris; In octombrie se implinesc 4 ani de cand am inceput sa practic arte martiale mixte dar eram deja clienta fidela a clubului Combatant de vreo inca 2 ani, in care am facut Kickboxing.
Am vazut si vad multi tineri crescand frumos in jurul meu, cu viteza luminii, demonstrand cele mai frumoase calitati pe care parca adultii le pierd pe drum (nu toti). Ba chiar, unii dintre ei, se uita in urma lor si iau in deradere copilul din propriul trecut. E mare pacat sa nu pastram ceea ce abunda in noi in vremea copilariei si iata ce vad in fiecare zi intre copiii mei de la MMA (si Kick).
Sociabilitatea
„Schimbati partenerii” rosteste antrenorul si ajung in fata unuia dintre colegii mei tineri (mai de talia mea). Primesc un zambet larg, cald si sincer; ne salutam ritualic cu atingerea manusilor. Continuam drillurile cu constiinciozitate, schimband impresii pe tot parcursul minutelor de lucru. Vorbesc cu lejeritate, sunt deschisi, rad cu pofta si se apropie usor de oameni. Nu asta e special insa, ci profunzimea cu care o fac. Nu pastreaza niciun fel de distanta, limita, granita, sunt acolo trup si suflet si se deschid in intregime, oferind tot ce au si ce sunt ei.
Empatia si compasiunea
O inima de copil cuprinde lumea intreaga; si un apartament cu 2 camere cuprinde 2 pisici, 3 papagali, un catel si inca 3 pisici in fata blocului. Nu e nevoie sa intelegi.
Alaturi de tinerii mei am salvat 3 pisicute (pana acum). Sunt mari iubitori de animale, dar si de oameni. Desi practicam un sport de contact avem cu totii multa grija unii de altii, sa nu ne lovim, sa nu ne accidentam; si daca totusi intra o lovitura mai tare, ne scuzam. Sunt foarte tineri, dar inteleg cand se mai greseste si iarta, din toti rarunchii, fara sa pastreze resentimente.
Optimismul, pozitivismul
Sunt mereu cu zambetul pe buze, indiferent de cat de mare este efortul din timpul antrenamentului sau de cat de complex este procedeul pe care il invatam.
De la unul dintre ei am invatat ca trebuie sa am incredere in proces. Mi-a spus sa am mai multa rabdare cu mine, sa nu ma mai consum si rezultatele bune nu vor intarzia sa apara. Avea 16 ani pe atunci.
Vad cum pentru ei niciun procedeu nu e prea complicat si „trebuie sa iasa”. Ii mai intreb despre planurile lor de viitor, capacitate, bacalaureat si imi raspund cu seninatate ca nu le este teama, ca se vor descurca. Unul dintre ei, cu 2 zile inainte de inceperea examenului de capacitate, participa la o competitie de kick si una de grappling.
Flexibilitatea, adaptabilitatea
Se schimba planurile? nu-i nimic. Facem lucrurile altfel? nu-i nimic. Nu se mai poate asa? gasim o solutie. Copiii nu sunt rigizi, nu se incranceneaza. Ma duc cu gandul la salcii: se unduiesc in bataia vantului, dar nu se rup. Asa sunt copiii.
Curajul, Creativitatea
Sunt unele miscari si procedeuri la MMA care ridica parul pe mine. Par, la o prima vedere, complicate si potential dureroase. Inca am vreo 2 drilluri din incalzire pe care le sar.
Pe timp de vara, am avut privilegiul sa am parte de 1 din 3 surori grozave, la antrenamentele mele. 2 din 3 sunt membre Combatant (deocamdata) si merg la kick de obicei, iar cea mica dintre ele a vrut, vara aceasta, sa incerce si MMA.
Atat de mult curaj are, incat se mai lipeste si de mine. Priveste in fata lucrul complicat de care ar putea sa ii fie oricui teama si il face fara sa clipaeasca. Si din curaj in sportul asta izvoraste creativitatea. Ma surprinde cateodata cu niste lovituri, de nu stiu nici de unde vin si nici unde vor ateriza (nasul meu e pista, de obicei ). M-a inspirat mult: sa incerc, sa indraznesc mai mult si sa ma bucur de fiecare pas pe care il fac in sportul acesta frumos. Nu pot decat sa fiu recunoscatoare.
Da, e grozav sa fii copil, ai avant, incredere in oameni, lume, bucurie in suflet si dorinta de a face bine. Cred ca daca mai multi dintre noi si-ar pastra inimile si avantul de copil, am avea o lume mai frumoasa si mai buna. Sigur, nu zic sa nu ne maturizam dar parca unii dintre noi sunt prea adulti.
Prea adultii fac din sociabilitate – people pleasing. Vad empatia si compasiunea ca pe niste slabiciuni; optimismul si pozitivismul ca pe naivitate; Pentru ei, flexibilitatea si adaptabilitatea au miros de nestatornicie iar curajul este doar nesabuinta.
Of, mai fiti mici un pic, sa ne bucuram de lucruri mici, sa ne jucam, sa radem, sa zambim mai mult. Sa nu avem asteptari pentru ziua de maine sau de la oamenii din jur, sa incepem lucruri noi cu curaj si avant, sa cunoastem oameni noi cu inima deschisa si sa punem pasiune si zambete in tot ceea ce facem.
7 ani in stanga, 30 si un pic in dreapta.
