Chei de interpretare „optimistă” a Coranului, încercate de Nikolaus von Kues, savant german, catolic, din secolul XV, care spera ca prin înțelegerea „pioasă” (cu bune intenții) a textului sacru islamic, să atragă musulmanii la creștinism.

Chiar dacă dialogul creștin-islamic probabil că nu va ajunge niciodată la o rezolvare, mi-au atras atenția câteva idei vehiculate în această prelegere:

* Coranul ar contrazice o anumită înțelegere a conceptului de trinitate, și nu adevăratul ei sens așa cum este agreat de creștinismul oficial, fiind vorba de asemenea de o religie monoteistă

* faptul că Iisus a murit pe cruce ar fi ascuns intenționat de către Coran - poate că nu este relevant pentru mesajul general, poate pentru a împiedica oamenii să nu fie atrași/distrași de ideea periculoasă de divinitate a lui Iisus, poate pentru că ideea ca un profet să fie lăsat să moară era prea greu de înțeles pentru arabi, etc.

* dialogul interreligios este important pentru că îi face pe oameni să își inspecteze propriile credințe și ritualuri având în vedere și felul cum celălalt se raportează la ele - de exemplu: în islam, postul este luat mult mai în serios decât în creștinism.

Ca o paranteză, în islam există 7 intervale de rugăciune de peste zi, din care două rugăciuni sunt opționale (cea de dimineață și cea de după miezul nopții). Am descoperit recent că în ortodoxie (ritul bizantin) există fix aceleași intervale de rugăciune, numite „Cele 7 laude de peste zi”(vecernia, dupăcinar, miezonoptică, utrenie, ceasurile 3, 6 și 9). Importanța rugăciunilor în islam? Fundamentală, până la a spune că cine le abandonează, abandonează religia. Importanța laudelor în ortodoxie? Practic, numai Biserica le oficiază.