Astăzi este Duminică. Mulți dintre noi am spus în timpul liturghiei rugăciunea pe care am învățat-o de la Mîntuitor: ”Tatăl nostru care ești în ceruri” și în parcursul ei am spus și ”facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe pămînt” și ”pîinea noastră cea de toate zilele …” (dar motorina, benzina și uleiul!?)

Este greu în asemenea zile să spunem astfel de fraze, mai ales cînd unii dintre noi cred că Dumnezeu Și-a luat vacanță, că a uitat lumea, că este nepăsător la durerea semenilor noștri, că a lăsat lumea de izbeliște pe mîna unor smintiți cu butoanele roșii în vîrful degetelor.

Și totuși, prin credință credem că Trinitatea S-a sfătuit înainte de orice veac și Dumnezeu este tot pe Tron, așa cum era cînd cu potopul.

Cine spune că înțelege tot ce se petrece în aceste zile este de o superbie diabolică. După ce am fost despărțiți de vaccinuri și măști, acum sîntem împărțiți pe culori: roșu și galben-albastru. Patima este chiar mai mare decît pe vremea pandemiei.

Cei care ne pretindem credincioși ne ancorăm în Sfintele Scripturi de unde învățăm că Dumnezeu este suveran, că voia Sa este și bună și plăcută și desăvîrșită. Pentru noi personal, individual (spuneți-le asta ucrainenilor în refugiu sau mamelor de la Moscova, care își așteaptă fiii acasă și aceștia nu vor mai veni… ) sau pentru întreaga lume? Ce lume!

Nu credeam să trăiesc zile în care se vorbește de un al treilea război mondial, nu credeam să mai trăiesc vremea cozilor și să mă tem pentru o foamete, în care omul va deveni fiară față de semeni. Dar, iată, zorile umbrite ale unei noi epoci se ivesc.

Ce vom face, ce vom spune, ce vom decide?

Citește întreg articolul pe Edictum Dei AICI