SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
FUGI, OMULE, FUGI DE TINE!
Fuga arată nevoia de a te îndepărta de un pericol sau de a
câștiga un concurs, dacă ești atlet.
Iar dacă pericolul ești chiar tu, trăirile și problemele tale
amânate și lăsate nerezolvate, vei fugi la nesfârșit fără ca măcar
să îți dai seama că devii un "atlet" al vieții.
Aud des expresii în care "fuga" și "viața" coexistă în aceeași
frază: "Doamne, cât am de alergat de ici-colo", "viața asta e o
alergătură continuă", "n-am timp, tre' să fug, pa!", să nu mai
vorbim de fuga de iubire, fuga de responsabilitate, fuga de
maturizare...
Dacă ai fi atent la tine, la programul tău zilnic, ai vedea că
ești mai mereu pe fugă, cu senzația că nu îți ajunge timpul, că ai
atât de multe de rezolvat și că ziua nu are suficient de multe ore.
Perioada de activitate a crescut, pe când cea de odihnă a scăzut.
Te plângi într-una de oboseală și că viața devine din ce în ce mai
grea.
Alergi, și alergi, și nu îți dai voie să te odihnești, să ai
momente de respiro. Cu timpul s-ar putea să ajungi să te simți
vinovat că stai puțin și îți tragi sufletul; sau să îți creezi o
boală doar ca să poți dormi și tu un pic.
Unde, Doamne, alergi? Și când te vei opri, totuși?
Ești într-o continuă fugă. În permanență trebuie să faci ceva,
să fii ocupat cu ceva. OCUPAT. Deci nu liber! Ești ocupat cu alții,
cu alte treburi, doar să nu rămâi singur cu tine.
Ești ocupat (așa, ca un teritoriu) de probleme reale sau
ireale, create de mintea ta, doar să nu rămâi cu tine.
Fugi. Fugi de tine. E ca și cum nu mai vrei să te aștepți, ca
și cum ți-o iei înainte, plictisit de viteza de melc a celui care
ești cu adevărat.
Cred că de aia îmbătrânesc oamenii, că o parte din ființa lor
se desprinde și aleargă de nebună fie să scape de vechi, de trecut,
fie să prindă cât mai mult viitor, înfricoșată să se privească în
față acum, în prezent.
Ai realizat că ai face orice doar să nu stai în liniște, tu cu
tine? Și te mai miri că ai vecini gălăgioși care tropăie într-una?
Păi așa îți tropăie ție mintea, doar să nu o prindă vreun moment de
liniște.
De ce fugi de tine? Pentru că simți că se apropie liniștea,
iubirea, că viața ta se va liniști, iar asta te panichează? Îți
agită mintea maimuță care se teme că își pierde sensul, și care
vrea să inventeze noi lucruri care să te mențină în viață.
Așa crede ea, draga de minte maimuță, că vei muri dacă viața
ți se va liniști, dacă va dispărea dependența ta de durere și de
agitație.
Ești într-o permanentă fugă. În interior, că afară poți
compensa cu o comoditate crasă sau cu refuzul de a te stabiliza. De
la atâta alergare din tine, fie alegi să ieși rar din casă odată ce
ai intrat, fie îți creezi false probleme și pleci să salvezi pe
cineva, doar să nu lași liniștea să te pătrundă. Și alergi în tine,
și cauți probleme de rezolvat, fericit fiind atunci când cineva îți
solicită ajutorul. Doar n-o să stai liniștit, Doamne ferește!
Și te mai miri că ești obosit tot timpul, și că nu ai chef de
prea multe lucruri și de viață.
Și te mai miri că oamenii fug din viața ta. Păi normal că o
fac, doar și tu fugi de tine, dăăă!
Și te mai miri că nu poți încropi o relație stabilă? Cum să te
ajungă cineva care te vrea în viața sa iar în tine să se facă
liniște? Să fii tu fără probleme? Tulai!
Fugi de tine, de cine ești cu adevărat, și te scunzi în
spatele măștilor și a rolurilor pe care le joci. Tu crezi că ești
funcția ta, sau banii tăi, sau părinte, sau soț/soție, și te
identifici atât de mult cu aceste roluri încât devii un alt aspect
al tău, mult distorsionat.
Despre rolurile care devin viața ta și despre acel aspect care
nu ești tu, acel alt TU pe care l-ai creat doar ca să nu dai ochii
cu tine, voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă
vineri, 10.02.2023, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe
pagina mea Facebook.
Iar sâmbătă și duminică te aștept la un atelier online pe zoom
pe tema „CINE EȘTI TU ÎN FIECARE SECUNDĂ A VIEȚII TALE?”.
https://alexaevent.ro/evenimente/seminar-online-cu-dr-edith-kadar-cine-esti-tu-in-fiecare-secunda-a-vietii-tale/
Te aștept cu drag.
Binețe, OM autentic!
Edith Kadar
Arad, 10.02.2023
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest
blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze
aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
()
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se
poate face fără aprobarea autoarei.