Te iubesc la fel cum te iubeam si ieri cand nu era inca toamna. Te voi iubi la fel si la iarna probabil, desi detest iarna din toti rarunchii. As putea-o accepta doar daca si ea ar vrea sa fie un anotimp bun de iubire. Mi-e frig de lume si mi-e cald de tine. "Imi acopar inima cu ceva". Dar stiu ca iarna nu o sa vrea.
Si atunci profit si scriu cat inca nu se simte raceala aceea
de toamna tarzie cu gene de iarna si miros de jaratic mocnit. Slava
Domnului ca nu e inca frig, pentru ca ma tem ca nu cumva, coplesita
de umezeala cruda si acaparat oare si infiltrata adanc in oase sa
nu mai simt iubirea, sa nu-ti mai simt sarutul moale si cald pe
buzele-mi inghetate.
Te rog, iarna, ai mila. Iubesc si mi-e frica de tine. Inainte
doar te detestam, acum sunt pur si simplu ingrozita la gandul
apropierii tale iminente. Pentru ca te stiu hoata de caldura si de
iubiri, pentru ca te stiu invidioasa pe verde si rubiniu si pe
inimi pline de dor.
Imbatranesti urat, sa stii de la mine, maica iarna. Te
conjure, deci, sa-ti ridici poalele reci si sa fugi pe data din
calea mea, fugi cat mai poti! Pentru iubirea mea as fi in stare de
orice! As putea vorbi cu toamna sa te ucida cu un soare zalud ramas
ascuns prin vreun cotlon de cer de prin vara, sau as putea ruga
primavara sa transforme tot albul tau narod in frunza ei fertila si
dulce.
Nu te pune cu mine, sireato. Luna e argintie ca si tine, dar
ea lumineaza si vegheaza asupra pamantului mereu incercat de tine
si de altii si altele asemeni tie.
Luna ne apara de umbrele amortite, Luna ne iubeste pe toti
deopotriva si ne ingana somnul seara de seara.
Si da, de ce sa mai aman. Am sa ii vorbesc chiar diseara Lunii
si am sa ii cer sa te faca vis de uitare.
Da, chiar asa am sa fac, iarna nebuna...
