Imi place la nebunie cafeaua si la fel de mult imi plac si cartile. E de ajuns sa vad o imagine cu cele doua mari placeri ale mele si deja simt cum ma calmez si cum ma relaxez pe data.
E simplu: Imi inchipui pe loc ca e vorba si de mine pe undeva
pe acolo, ratacita printre pixeli si arome puternice; ca de fapt eu
sunt cea care bea din cafeaua aia teribil de apetisanta si tot eu
sunt cea care citeste si la cartea aia de nelasat din mana pana
aproape uit ca eu, spre deosebire de ele, mai am si altceva de
facut. Din pacate.
Ma desprind cu greu din visarea cu lectura cofeinizata la
purtator si asta doar cand mi se termina cafeaua. E ca o pauza
impusa; daca nu mai simt pe cerul gurii aroma dulce amaruie, pare
ca si povestea livresca are nevoie de o pauza. Si i-o acord fara
prea mult entuziasm, doar cat sa mai fac un "coffee refill". Mai
completez imaginea din minte si cu o fereastra aburita si umeda de
la ploaia racoroasa de afara si din mine deopotriva.
E atat de multa liniste in jur incat parca uit sa mai si
respir. Pare ca am murit ori mi-am lepadat un strat de piele, dar
doar cat sa ma pregatesc de o reinoire de viata, garderoba si
tegument. Vremea inchisa uneori revigoreaza si ne da si niste
ragaz: Ragaz pentru foame de sens, ragaz pentru rasfat de papile
gustative, ragaz pentru azi mai mult decat pentru ieri.
Maine o sa ma apuc iarasi de citit, in gand sau nu, de sorbit
cafea buna si de iubit oameni. Ce bine ca din asta nu se oboseste
niciodata. Ah, ce bine!
