Totul in jur e cald, aromat si umed, dovada inca vie a ploilor ce nu ne-au dat pace zile si nopti la rand. E o atmosfera incarcata, ce apasa pe niste umeri care n-au cum sa i se impotriveasca: Nu ne putem pune cu natura si nu putem iubi mai putin soarele, sau picurii de ploaie atunci cand poate presiunea este prea mare, atunci cand poate am vrea mai degraba sa ne lasam prada usoara unei seri racoroase si convenabile cu luna plina si blanda. Ne bucuram in schimb de o pace inconjuratoare la care tanjim fara sansa in restul timpului.

Vremurile par si ele toropite de caldura. Nimeni nu se mai lupta cu nimeni, totul zace impacat intr-o letargie totala. Si in atmosfera asta aflata in pragul oniricului si betiei, ma apropii sa te sarut usor asa cum zaci tu acolo fara vlaga, adormit pe canapea. Stropii de sudoare de pe fruntea-ti incinsa imi gadila buzele si mi le umezesc. Desi mi-ai simtit atingerea, nu deschizii ochii, de parca ti-ar fi teama sa nu-mi ucizi sarutul trezindu-te.

Mai tarziu, vei veni in pat langa mine si imi vei sopti in urechea pe jumatate adormita ca suntem fara de voie martorii unei veri acaparatoare, o vara care speri sa nu ne dovedeasca cu perseverenta si cu indrazneala ei. O sa imi mai spui si ca ma iubesti zanatic, indiferent de vreme si de capriciile ei de fata mare visand etern la nunta imposibila cu iarna.

Iar eu, la randul meu, ma voi face la fel ca si tine ca dorm, cuprinzand in respiratia-mi usoara toate minunile si secretele unei lumi complicate si natangi.

Si maine dimineata, cand ne vom trezi, ne vom lua de mana si ne vom zambi reciproc, promitandu-ne din priviri ca vom ruga soarele ca, de acum incolo, sa fie mai bland si mai intelegator cu noi muritorii si cu restul.

Si poate ca ne va asculta, inspirat de iubirea noastra si se va logodi cu luna, facand cu ea un pact etern de tandrete si intelegere a universului asta de jos, de dedesubt...