Prin fereastra deschisa intra mirosul greu si dulceag de tei inflorit. Seara, zapuseala de peste zi ramasa inca prin cotloanele unui cer pasnic si fara urma de nori amplifica parfumul de miere plutind in aer.
Totul in jur e cald, aromat si umed, dovada inca vie a ploilor ce nu ne-au dat pace zile si nopti la rand. E o atmosfera incarcata, ce apasa pe niste umeri care n-au cum sa i se impotriveasca: Nu ne putem pune cu natura si nu putem iubi mai putin soarele, sau picurii de ploaie atunci cand poate presiunea este prea mare, atunci cand poate am vrea mai degraba sa ne lasam prada usoara unei seri racoroase si convenabile cu luna plina si blanda. Ne bucuram in schimb de o pace inconjuratoare la care tanjim fara sansa in restul timpului.
Vremurile par si ele toropite de caldura. Nimeni nu se mai lupta cu nimeni, totul zace impacat intr-o letargie totala. Si in atmosfera asta...