Postarea de azi aduce în atenţia cititorilor
blogului o veche cărticică apărută în plin război rece, Joseph
McCarthy vânează vrăjitoare (Editura Tineretului, 1954).
Autorul ei, Horia Liman (pseudonim al lui H. Lehman) a fost un
jurnalist interbelic respectabil, sărit în grabă în trenul
aşa-zisei democraţii populare în a doua parte a anilor 1940 şi
ajuns corespondent al Scânteii în Elveţia. După vreo două
decenii de servire fidelă a cauzei, omul defectează în Occident la
începutul deceniului al optulea. În 1954 însă, în momentul scrierii
cărţii de faţă, acest final de carieră românească era foarte
îndepărtat, iar comandamentele epocii impuneau combativitate în
lupta cu inamicul.
Eroul (negativ) al cărţii este senatorul american
Joseph McCarthy, notoriu prin activitatea sa în fruntea Comitetului
pentru Investigarea Activităţilor Antiamericane, organism cu o
activitate controversată. Plecând de la realitatea greu de
contrazis a existenţei unui însemnat număr de agenţi ai serviciilor
secrete sovietice infiltraţi în instituţii americane, comitetul a
cercetat pe cine cu gândul nu gândeşti şi a comis, în spiritul
paranoic care nu îi anima numai pe inamicii din spatele cortinei de
fier, un număr însemnat de abuzuri. Până la urmă însuşi Congresul a
sfârşit prin a se dezice de McCarthy, care a şi murit, zice-se, de
inimă rea în acelaşi an (1957). Lucrurile sunt, până la urmă,
amestecate, iar pentru descâlcirea evenimentelor istoricului i se
cer acribie şi obiectivitate.
Nu e cazul lui Horia Liman. Lucrarea e o simplă
alcătuire propagandistică de cea mai joasă speţă, care îl pictează
pe McCarthy ca pe un adevărat monstru, cupid şi corupt, mincinos
patologic şi demagog, care exploatează rusofobia latentă în
societate pentru a-şi construi o platformă politică solidă. Mai
mult decât atât, „el însumează tot ce este mai specific orânduirii
sociale care o reprezintă”. America lui McCarthy este o oligarhie
strict stratificată, cu un sistem de castă rigid şi opresiv, care
ar stârni invidia indienilor (a celor din India, bineînţeles). Ca
judecător, apoi militar şi, ulterior, senator, McCarthy este un
fidel slujitor al aparatului, care nu se sfieşte când apare ocazia
să încaseze câte un bacșiș de la magnaţii
economiei.
Principala strategie în demonizarea politicianului
american o constituie plasarea sa în directă filiaţie nazistă. El
este de altfel numit în repetate rânduri Joseph al II-lea (pentru
necunoscători, Joseph I este Goebbels). Ilustraţiile volumului,
realizate de Eugen Taru, grafician talentat care şi-a pus în epocă
talentul în serviciul propagandei staliniste, sunt grăitoare pentru
această linie de atac. Detaliile vestimentaţiei lui McCarthy sau
ale altor exponenţi ai sistemului sunt cele canonice: costume
cadrilate, redingote, jobene, iar din gura senzuală a
imperialistului se iţeşte adesea un trabuc
opulent.
