"I got the dreamers' disease", zice U2 prin vocea lui Bono. "I
couldn't agree more", zic si eu prin vocea emotiilor mele de tot
felul si de toate intensitatile posibile.
Visez noaptea de parca toate lucrurile posibile si imposibile
nu mai atunci se pot intampla. Visez si ziua, cand cel mai mult
visez dragoste.
Ziua, tu devii constientul tuturor noptilor in care sigur ca
ai fost, fara exceptie, parte din visele mele eclectice.
Te iubesc visand si visez iubindu-te. Sunt atat de
indragostita, incat as putea sa fac toamna asta sublima sa nu se
mai termine niciodata. As putea sa transform clipa de iubire in
ambrozie cremoasa cu care sa iti mangai obrajii. Apoi te as saruta
ca sa imi ramai dulce pe buze pana la urmatoarea clipa de toamna si
de iubire.
Stau pe o banca la soare si imi aliniez in cap visele noptii
si ale zilei. Oricum as face, tu castigi. Iti soptesc in gand ca
asta e pur si simplu dragoste.
Ma uit la frunzele din jur care inca nu se hotarasc daca sa
cada sau sa mai zaboveasca nitel pe ramura protectoare de peste an.
Asa sunt si eu: Nu ma pot hotari in ce fel sa aleg sa iti cad in
brate si in ganduri: verde si cruda, ori coapta si
rumena...
