In curtea scolii (VII)

  • Postat în Personal
  • la 30-05-2020 14:16
  • 287 vizualizări
In curtea scolii (VII)
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Ciresul cu litere

Sanctionare prin promovare

Undeva prin 2001 spre sfarsitul primaverii ma duceam la scoala. Eram in clasa a 7-a si aveam ore de dupa masa. Eram obisnuit cu imbulzeala de la intrarea pentru elevi fiindca scoala generala nr. 5 functiona in 3 schimburi asa ca „supraaglomerat” era pentru mine la ordinea zilei. Era primul an de mandat al noului director Dorina Suciu care preluase stafeta de la Vasile Man, un securist sadea din Ramnicu Valcea rebutat in profesor de sport la stiu eu care ghiseu de diplome cu frecventa redusa, si toata lumea isi facea sperante. An de an elevi si deopotriva parinti erau tinuti in picioare la fiecare sfarsit de iunie de recitativele utopice ale acestui comunist intercalate intre strofe din „Desteapta-te romane” si decernari prin defilare. 1000 de premianti din 1000 de elevi inscrisi. Nici o corigenta, daramite repetentie. Doar flori, fete si baieti si binenteles autorizatii de la autoritatile locale astfel incat nepoata lui Man sa isi poata construi in curtea scolii chiosc unde sa vanda la preturi „preferentiale” produse mai mult sau mai putin expirate. Nu conteaza, profitul sa iasa. Chiar daca asta insemna instituirea unei exclusivitati cel putin antidemocratice: cei care incercau sa treaca strada sa cumpere de la chioscul concurent erau amenintati cu scaderea notei la purtare pentru ca „isi puneau viata in pericol”. Lumea vroia acum o schimbare.

Am ignorat in forfota de la intrare cele 2 masini parcate pe aceeasi parte cu scoala pana in momentul in care un coleg de clasa m-a abordat foarte surescitat: „Ba au injunghiat-o pe aia de engleza!”. Am observat atunci ca una din masini era de la o televiziune, iar cealalta de la politie. Agresorii, Dan Padurariu si Silviu Grama, erau cunoscuti in cercurile pe care le frecventam eu la ora respectiva, dar si de catre cei de la catedre ca avand un istoric bogat in delicventa atat in timpul programului cat si extrascolar.

Incidentele provocate de cei 2 indivizi cu tulburari de comportament fusesera sesizate conducerii scolii de profesori de la diverse catedre inca cu 2 ani inainte de atacul din primavara lui 2001. Directorul institutiei doamna Suciu insistase ca psihopedagogul Maria Aitonean sa sesizeze inspectoratul dar si politia cu privire la amenintarile, talhariile sau violentele comise de Padurariu si Grama in timpul orelor de curs si in pauze la adresa colegilor dar si a cadrelor didactice. Beizadeaua lui Vasile Man, Tatiana Man, era insa de alta parere. Si cum individa era un fel de director de facto caci tatal isi lasase fiica (profesoara de traforaj semi-analfabeta) „sa aiba grija de scoala lui”, a facut voia tatucului care desi pensionat, conducea din umbra institutia pe care o dorea cu statistici nepatate. Si nepatate au ramas. Pe foaie doar. Nu in realitate.

Psihopedagogul Maria Aitonean impreuna cu Teodora Boar care la ora respectiva era consilier educativ la institutia cu pricina au facut tot posibilul ca tulburarile celor 2 care se acutizau de la un semestru la altul sa nu ajunga la urechile inspectorilor sau ale autoritatilor. Nici macar cand profesoara de desen Lucia Ciortea a cerut transferul la alta institutie in urma amenintarilor cu moartea scrise de cei 2 chiar pe zidul blocului in care locuia. Singura masura luata de doamna Aitonean a fost sa le dea celor doi un test grila unde era evident simplisim sa mimezi normalitatea pentru ca era foarte previzibil ce lucruri erau sondate de ce intrebari si sa le dea creioane sa coloreze. Gestul a fost echivalent in opinia mea cu a da unui piroman care se plimba prin benzinarie o bricheta sau o cutie de chibrite. Dar ce conteaza ca arde Minneapolis daca tu ramai in functie?

Norocul respectivei doamne…Minodora mi se pare ca o chema…nu mai stiu exact ca nu preda la clasa mea…a fost ca respectivii aveau un intelect mai redus si nu au stiut sa o atace in zonele vitale, lovind-o cu cutitul in omoplat si in antebrat unde sunt oase. Daca chiar vrei sa omori pe cineva si esti inteligent o poti face si cu un creion bine ascutit. A scapat cu rani usoare si cu o concluzie cred eu…greu de schimbat….vis-a-vis de invatamantul romanesc. Au mai trecut vreo 2 ani scolari, am intrat la liceu si cand au inceput toamna cursurile o vad pe hol si pe Boar si pe Aitonean la Colegiul National „Unirea”. Acum eu ce sa mai zic? Daca voi l-ati auzi pe un vecin sau amic ca l-a prins politia trecand pe rosu sau cu o alcolemie din aia beton la volan si a primit in procesul verbal o scutire de taxe locale in loc de amenda si ridicarea permisului, voi l-ati crede? Dar daca ati fi vazut scena cu ochii vostri, pe cine ati fi considerat vinovat? Betivul? Politaiul? Sau legea?

VA URMA

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente