Ecosisteme umane

Un citric virtual îmi alină greața de sezon pre- sau post-electoral: un pictorial de sejur pe litoral al unui fost coleg de an. Ar fi fost inoportun ba chiar deșănțat să se afișeze în respectivul biotop fără consoarta în ținută sumară postată strategic între fotograf și abdomenul onorabilului său organism care cel puțin teoretic ar fi alergat 1000 m în sub 3 minute și 40 de secunde pentru a fi angajat din sursă externă la Poliția de Frontieră. Teoretic…

Un audit imaginar desfășurat de-a lungul ultimilor 15 ani ar revela o scădere vertiginoasa a standardului calitativ în cadrul instituției cu pricina. O frescă a decadenței instituționale cu ofițeri responsabili care efectuau profesionist formalitățile vamale la un capăt și artizani ai unui ritual scabros al refulării la celălalt.

Protagonist al unui astfel de ritual am fost și eu acum vreo câțiva ani înainte de “triumful” Schenghen când mă întorceam cu trenul în Austria cu schimb la Budapesta. Probabil că în lipsă de ținte mai “exotice” precum fotbaliști negri de la Ferencvaros care se întorceau din concediu cu ale lor partenere, un cuplu german care vizita Europa de Est sau un grup de turiști din Olanda respectiv Israel le-am fost bun și eu, un român în străinătate.

E foarte curios că indivizii ăștia în uniforma statului român ar fi acționat chipurile în favoarea intereselor naționale când au scos iarna în frig pe peron fotbaliști care le arătaseră legitimația de club doar pentru că engleza lor (a polițiștilor de frontieră) nu le-a permis să înțeleagă faptul că cei doi călătoreau împreună ca și cuplu și nu împreună cu cei pe care ei considerau suspecți din cine știe ce motive sau când s-au legat de turiști străini pe la 20 și un pic de ani care aveau pe masă Dostoievski sau Garcia Marquez dar nu s-au sinchisit de călători sau “locatari” ai unor gări din proximitatea frontierei a căror halenă îmbăta urgent pe oricine din preajmă sau care nu vorbeau altă limbă decât araba.

M-am gândit că atâta timp cat oamenii ăștia și-au permis să scormonească în bagajele altora pe motiv că ar fi suspecți sau își satisfac (sub egida și protecția legilor statului) aspirații personale sau profesionale pe care ar fi trebuit să și le împlinească cel târziu în liceu, îmi pot permite și eu să scormonesc puțin în trecutul glorios al fostului meu coleg de generație care a ajuns polițist de frontieră după două escale profesionale pe care chiar dacă lumea le disprețuiește sunt niște meserii foarte grele dacă vrei să le faci ca lumea: taximetrist și mai apoi frizer.