Când ești imprevizibil și față de tine însuți hazardul ironia și de ce nu defectul de a fi om se insinuează câteodată în percepția și în conștiința ta și îți mai joacă câte o festă sub forma unor anecdote urbane.

Am trecut vreo câțiva ani pe lângă un magazin pe care nu-l observam sau poate doar îl ignoram până în ziua în care am constatat că există o analogie între ce face magazinul și ce fac eu. Peruci. Poate un sinonim mai puțin abstract pentru disonanta cognitivă. Cea în care se găsesc cei pe care eu îi critic. Sunt obligați sau se obligă să spună niște lucruri aflate în totală contradicție cu ceea ce gândesc și cu arhitectura lor mentală. Poate conjunctura în care ei fac acest lucru e extrinseca persoanei lor. Sau poate e intrinsecă. Dar dacă stau să mă gândesc eu n-am făcut peruci. Eu le-am tras de pe capul altora pentru că știam că le poartă.

E oare o cauză nobilă să-i smulgi peruca pe st...