Când ești imprevizibil și față de tine însuți hazardul ironia și de ce nu defectul de a fi om se insinuează câteodată în percepția și în conștiința ta și îți mai joacă câte o festă sub forma unor anecdote urbane.
Am trecut vreo câțiva ani pe lângă un magazin pe care nu-l observam sau poate doar îl ignoram până în ziua în care am constatat că există o analogie între ce face magazinul și ce fac eu. Peruci. Poate un sinonim mai puțin abstract pentru disonanta cognitivă. Cea în care se găsesc cei pe care eu îi critic. Sunt obligați sau se obligă să spună niște lucruri aflate în totală contradicție cu ceea ce gândesc și cu arhitectura lor mentală. Poate conjunctura în care ei fac acest lucru e extrinseca persoanei lor. Sau poate e intrinsecă. Dar dacă stau să mă gândesc eu n-am făcut peruci. Eu le-am tras de pe capul altora pentru că știam că le poartă.
E oare o cauză nobilă să-i smulgi peruca pe stradă unui bolnav de cancer? Accesoriul care-i permite să nu exhibe în fața societății că suferă de această cumplită maladie. E abominabil. Nobil e să încerci să-i salvezi pe acești oameni tratându-i sau cel puțin încercând să le alini suferința.
Problema e că victimele despre care am vorbit eu nu sunt ale unui sistem ci ale propriului element volitiv aflat în spatele deciziilor pe care le-au luat în viață. Când alegi să ai o săptămână de lucru de două zile, un weekend de cinci zile și patru luni de concediu pe an, când alegi să distrugi viitoarele resurse umane ale statului român doar pentru că refuzi să accepți că nu ai chemare pentru meseria respectivă, când mutilezi psihicul unor adolescenți doar ca să-ți satisfaci aspirațiile neîmplinite, când viciezi rezultate la examene sau alterezi auto percepția unor oameni buni cu adevărat doar pentru că părinții unui copil de bani gata te-au miruit cum trebuie sau când accepți superiori inferiori doar ca să fi transferat sau detașat (deci angajat fără concurs) de la un colegiu tehnic la cel mai bun colegiu din județ. Când te afiliezi unor partide de analfabeți, concubinezi cu parteneri care ar putea să-ți fie părinți sau participi voluntar la sacramentul lavajului rectal ca să-ți tragă alții oala pe foc că tu n-ai putut .
Nu pot să mă bucur când știu că cineva e bolnav. Dar nici rău nu poate să-mi pară când știu că vizavi de magazinul de peruci e o tabacherie. Una de la care cei care își cumpără acum peruci își luau deunăzi țigări. Trei pachete pe zi. Astăzi trebuia să fie despre Europa și despre o victorie. Dar nu e. E despre o luptă pentru adevăr. Pe care după ce am observat că magazinul de peruci nu era pentru bolnavi de cancer ci era pentru vedete am decis să o duc în continuare.
