Biblioteca și poșeta

În virtutea paradoxului bibliotecile stradale îți oferă o experiență mai intimă, mai spontană în raport cu selecția materialului de lecturat și devoalează câteodată ungherele grotești ale condiției umane prin expunerea unor anecdote urbane.

Verdele fad încercat de intemperii al celor două dulapuri amputate de uși a devenit prin cutumă și loc de depunere pentru articole vestimentare sau de uz casnic. Un fel de coș pentru donații dacă vrei să-i spui așa.

Mă duc într-una din zile să-mi caut niște cărți când un biciclist precipitat parchează și își cere scuze când își face loc ca să pună niște cărți pe rafturi. Bagă repede vreo două dicționare de germană groase de tot în spate chiar în față pe raftul de jos unde odinioară era probabil o vitrină un vraf de reviste “Psychologie heute” și la urmă scoate o pereche de pantofi cu tocuri o pune și pe aia unde apucă și lângă o poșetă bej asortată cu pantofii. După care își ia bicicleta și pleacă.

Îmi pun căutarea pe pauză ca să nu-l deranjez după care îmi reiau search-ul de unde îl oprisem. Mai trec vreo câteva minute și vine alt domn care se duce țintă la poșetă deschide fermoarul și se uită cu un zâmbet plin de speranță înăuntru. Scrutează cu mare atenție măruntaiele genții verifică prin toate buzunărașele după care regurgitează pe un ton visceral printre dinți: “Băga-mi-aș pula că n-am găsit nimic!”.