Unde dai și unde crapă
Dat fiind faptul că la mine în bloc cumpăraseră nu numai bănățeni sau ardeleni care de altfel sunt universal compatibili ci și diverși patrupezi necuvântători sau cuvântători de perfect simplu ori indivizi care reușeau să facă din diftong hiat lucru aproape imposibil pentru cei care nu au frecventat clasa 0 în alfabet chirilic am fost surprins să constat că mărul discordiei nu a fost nici liniștea publică nici alte de-astea ca la bloc ci tocmai nenorocita de parcare de biciclete de la parterul blocului.
Vreun an doi sau trei au făcut scandal că nu are nici un rost să folosească respectiva încăpere din incinta blocului pentru niște vehicule pe care până la urmă le puteai parca în balcon sau în casă ori în anexele imobilului de lângă ghena de gunoi. Au convocat eminențele blocului adunarea proprietarilor au inițiat și moțiuni de cenzură și tot tacâmul și iac-așa au hotărât să mute parcarea de biciclete lângă gunoi iar spațiul rămas liber să-l transforme în camera de joacă pentru copii. Argumentul era evident obiect inanimat versus obiect animat impunându-se evident filantropia de care bineînțeles uitau să dea dovadă atunci când profitând de lipsa unui sistem de supraveghere băgau cuțite sau alte obiecte contondente pe unde puteau ca să provoace o pană să taie cablu de transmisie sau să rupă dispozitivele de iluminat sau semnalizările de pe spatele bicicletelor care valorau de multe ori cat vreo 3-4 salarii de ale lor.
Au jubilat bineînțeles că au reușit cu o unanimitate de 20 de voturi care de fapt supunea o totalitate de 100 și ceva de proprietari de apartamente prea ocupați ca să se întrunească în poiana lui Iocan sau pur și simplu își satisfăcuseră aspirațiile academice de a vorbi în public în perioada studenției nu în cea în care spărgeau semințe în fața blocului.
S-au pus oamenii pe treabă cu o frenezie greu de descris: au adus arhitect de interior, ba s-au oferit și voluntari, au făcut rost de materiale pe banii lor sau pe relații, au scos parchetul și l-au pus de la început pe motiv că “făcea burtă” și nu puteau bieții copilași să stea comozi pe jos. Parcă podeaua ar fi trebuit să fie pernă sau saltea ortopedică. Au finalizat oamenii proiectul și erau foarte fericiți doar că la scurt timp s-au prins că la ora respectivă cuplurile din bloc nu prea își multiplicaseră specia drept pentru care nu prea avea cine să se joace acolo … logic …
Au venit până la urmă și copiii după o bucată dar odată cu ei și virusul din rahat de liliac și s-au cam închis toate anunțandu-se și carantina. S-au descoperit și antidoturi s-au făcut vaccinări și a trecut și pandemia dar a venit războiul și refugiații ucrainieni. Fără a pregeta au fost gata să-și scoată progeniturile din rahatul ăla de 3×3 și să îi cazeze acolo pe dragii de ucrainieni ba să le mai dea și pături și mâncare din casă. Doar că dragii de refugiați au început să strâmbe din moment ce suprafața utilă a unui Volvo de 70.000 € (mașina asta fiind chiar amărâtă pe lângă ce am mai văzut la ora respectiva venind prin Timișoara) sau clasa G era mai mare decât cosconeața aia din bloc. Și-au luat în consecință de cauză tălpășița spre țări mai calde sau hoteluri de cinci stele și meniuri cu 3 feluri unde le deconta Uniunea Europeană dulcele exil.
Că apartamentul lor pentru care s-au înglodat în datorii până la pensie nu costă nici jumate din mașina pe care ăia o cumpăraseră cu banii jos era bineînțeles un detaliu minor în raport cu măreția unei acțiuni umanitare… pentru oligarhi din partea unora săraci lipiți…
Și uite așa a venit încă un război și o inflație și bicicletele au rămas prin balcoane sau pe după pubelele de gunoi, copiii prin boscheți că s-a cam scumpit și curentul și căldura și mințile luminate din bloc cu încă vreo 20 și ceva de ani de rate. Oropsitii de sinistrați în schimb și-au continuat periplul până unde au dat de țări unde ajutoarele pentru o familie de refugiați cu patru membri depășesc lejer 4-5 salarii medii de România. Blocul a rămas cu un spațiu nefolosit, sociologia și psihologia cu un veritabil studiu de caz iar Banatul cu niște cetățeni de onoare…
