Institutie – proprietate personala

Pe la sfarsitul lui 2003 Teodora Boar il ingana pe Octavian Soldea, profesorul de muzica, in sala festiva cu o exaltare specifica salonului de agitati de la Spitalul 9: „Hai baietii! Hai fetele! Si bemol in patru patrimi. Hai ca mai repetam de cateva ori si dupa aia intram.” Director adjunct, consilier educativ si membra a mai multor comitete si comitii, coana Boar n-avea habar nici cati bemoli are tonalitatea si bemol la armura, nici cum se numara masura de patru patrimi dar era un fel de MC, majoreta din partea dascalimii de la Colegiul National „Unirea” sau responsabila de lavajul rectal prestat diferitelor VIP-uri locale sau entitati juridice din Targu-Mures, urbea unde eu mi-am petrecut anii de liceu. Si dat fiind faptul ca era genul care vorbea cu multa convingere si dadea intotdeauna impresia ca stie foarte bine ce spune chiar si cand batea campii rau de tot, rolul i se potrivea de minune. Mult mai bine decat unuia care era poate toba de carte dar era mult mai modest in ceea ce priveste auto-perceptia.

Ipostaza in care patachina asta se autoplasa inainte unei ofrande muzicale pregatite oricum cu priceperea altora era probabil unul din punctele de maxim vis-a-vis de deziluzia care incepuse in urma cu un an si jumatate dupa ce la recomandarea unei colege de clasa din generala alesesem filiera vocationala si liceul cu pricina. Pildele au fost normal limitate dat fiind faptul ca in circumstante normale, liceul dureaza doar 4 ani. Concluziile insa par infinite ceea ce inseamna ca o sa am material didactic pentru intreaga viata.

Resorturile mentale dupa care un dascal precum Teodora Boar functioneaza ar parea la prima vedere si in conditii nu de laborator ci de stat cat de cat civilizat cel putin contradictorii cu dezideratele pedagogiei. Un profesor care isi face meseria pledand impotriva ei este eufemistic spus artizanul unui paradox, ca sa nu zic initiatorul unui jihad impotriva dezvoltarii si progresului. Coroborand insa acest aspect cu legislatia cu picioare de lut, caderea teoretica si efectiva a comunismului, scopul celor care decid ce este prioritar in scoala, dependenta morbida a unor incompetenti de sinecuri, dar si mentalitatea colectiva, paradigma functionarii sistemului de invamant din Romania nu mai e deloc greu de inteles si devine o consecinta fireasca a coordonatelor trasate de cei care au fost la timona lui dupa ’89.

Dupa Revolutie nomenclatura comunista din esaloanele inferioare a luat ascensorul social si cocotati la putere au reusit sa acapareze cam toate sectoarele statului si sa le politizeze. Sistemul de invatamant prin ministerul aferent si dezmembramintele sale numite inspectorate s-au „bucurat” de aceeasi soarta.

Menite sa functioneze ca institutii unde copiii si tinerii sa isi insuseasca un bagaj de cunostinte si o filozofie sanatoasa de viata, scolile din Romania au fost preschimbate nu chiar din zorii democratiei insa odata cu inceputul anilor 2000 cand tradatorii de tara din fosta Securitate au terminat de vandut mare parte din industrie si si-au dat seama ca nu pot face acelasi lucru cu institutiile de invatamant, insa le pot parazita si comercializa posturile din organigrama ca pe niste legume la piata, imbogatindu-se din astfel de tranzactii sau recompensandu-i cu functii pe cei care ii ajutasera sa se imbogateasca. Activele statului neapetisante pentru investitorii straini incepeau sa fie folosite ca o proprietate personala de cei care ne-au luat cartea si si-au dat partea.

continuare in partea a 2-a