Relatat de Ibn Abbas (r.a.): „Odată eram lângă Trimisul lui Allah (saws) și a spus: Băiatule, te voi învăța câteva cuvinte:
* să fii loial și supus lui Allah, pomenește-L întotdeauna, supune-te poruncilor Lui. El te va salva de fiecare rău și va avea grijă de tine în toate sferele vieții. Fii loial și supus lui Allah, și-L vei găsi aproape;
* dacă ceri, cere de la Allah;
* dacă cauți ajutor, caută ajutor de la Allah;
* să știi că dacă toți oamenii se adună împreună pentru a-ți face un bine, nu vor putea să-ți facă acest bine decât dacă Allah l-a scris pentru tine. Și dacă toți oamenii se adună împreună pentru a-ți face un rău, nu vor putea să-ți facă rău, decât dacă Allah l-a scris pentru tine. Stilourile s-au oprit din scris și foile s-au uscat.”
-------------
* pomenește-L întotdeauna, supune-te poruncilor Lui -- cheia adorării: conștientizarea lui Allah manifestată în cuvinte, gând, inimă, confirmată de alinierea acțiunilor la voința divină. Loialitate prin păstrarea contactului cu Divinitatea prin reamintire, supunere prin fapte (acordul între interior și exterior).
* și-L vei găsi aproape -- rezultatul pomenirii și a respectării limitelor impuse de religie
* El te va salva de fiecare rău și va avea grijă de tine în toate sferele vieții; -- nu înseamnă că nu va mai exista rău, ci că nu vei mai putea să îl percepi astfel datorită situării în proximitatea lui Allah, pentru care nu există bine sau rău; vei fi mulțumit de fiecare lucru pe care Allah îl aduce în calea ta.
* dacă ceri, cere de la Allah; dacă cauți ajutor, caută ajutor de la Allah; -- de la Allah vin atât lipsurile cât și abundența. Nici nu ai altceva ce să vezi din proximitatea lui Allah decât ALLAH.
* Stilourile s-au oprit din scris și foile s-au uscat. -- ideea de predestinare