Nu sunt pregatita pentru toamna asta. Pur si simplu nu sunt. Stiu, n-are ea nicio treaba cu mine si tot o sa vina fara sa ceara permisiunea cuiva. Doar ca m-a atins adineaori o frunza ingalbenita in cadere si m-am cutremurat.
Pentru ca eu sunt inca cruda pe dinauntru. Nu mi s-a copt miezul inca, nu mi s-a rumenit pe deplin dragostea in mine. Sunt tanara si virgina intru iubire pe interior. Simt cum inima-mi indragostita imi fierbe sangele pana cand o sa dea in foc. Si ce valvataie rubinie va fi! Ce imagine colorata ca de toamna mi se dezvaluie deja in minte, ce imagine vie inchipui! Simt ca daca as intinde mana, as putea atinge si mangaia flacara aceea fara ca sa ma frig, asa ca la Ierusalim, in sambata Pastelui. Ar fi focul raiului pentru mine, un botez inedit al pasiunii noastre care va deveni, dupa sfanta sa impartasanie, noul meu eu, eul meu cel plin cu tine.
Ploua de azi noapte neintrerupt si negrabit. Privim impreuna la stropii uleiosi si grei alunecand pe geam ca intr-o pictura in acuarela realizata fara gres. Natura e iar perfecta si de data asta se opreste si la noi ca sa ne desavarseasca cu harul ei divin.

Ma strangi in brate din spate si imi saruti usor lobul urechii. In sfarsit nu ma mai doare toamna asta ivita de niciunde si atat de indrazneata, care mi-a acaparat fara drept de apel toate simturile, unul cate unul, cu o rabdare si o perseverenta de Sisif. S-a facut liniste pe deplin in gandurile mele agitate, zgomotele mundane amutesc sub puterea dragostei noastre si a ploii Domnului.

Nu e adevarat ca nu exista perfectiune. N-are cum. Cine ne-ar putea vedea acum ne-ar pricepe pe data secretul: Am devenit peste noapte nemuritori si calzi. Te iubesc.