Te-ai gândit vreodată care este cauza primordială a tuturor stărilor de rău, a bolilor, a conflictelor, a fricilor sau a tuturor emoțiilor negative care îți otrăvesc zilnic viața?
Te-ai gândit că, indiferent ce s-ar întâmpla neplăcut,
negativ în viața ta, acel lucru are o cauză primară pe care o poți
găsi doar dacă dai la o parte emoția și îți folosești rațiunea?
Dacă ai răbdare să analizezi, să te duci pe firul ierbii, cum s-ar
zice, și să le pui pe toate cap la cap, vei vedea că toate
drumurile duc în același loc.
Este un punct comun de la care pornesc toate - bune sau
rele - depinde pe care le hrănești.
Este IUBIREA DE SINE!
Binețe, cititorule!
Înainte să sari și să faci vreun comentariu legat de titlu,
te sfătuiesc să-ți folosești înțelepciunea de a citi până la capăt
acest material, și de a nu scoate din context ceva care servește
doar ego-ului tău, pentru a-l hrăni și a-l scoate la înaintare ori
de câte ori devalorizarea de sine îți dă ghes.
În fond, despre asta vreau să-ți vorbesc: de ce suntem așa
cum suntem, de ce nu ne mai auzim unii pe alții și de ce vrem tot
timpul să avem dreptate.
Găsește-ți un loc confortabil, creează-ți un moment doar
pentru tine, pornește muzica și hai să povestim.
Auzim în fiecare zi tot felul de lucruri care fie ne
bucură, fie ne întristează; după sufletul nostru, bunul simț din
dotare, setările morale și credințele pe care le stăpânim sau ne
stăpânesc.
Ceea ce este bucurie pentru unii, e motiv de supărare,
tristețe, și dezamăgire pentru alții.
Gândește-te la reacția pe care o provoacă rezultatul unui
meci decisiv sau rezultatul alegerilor prezidențiale, de exemplu.
Suporterii câștigătorilor se bucură, pe când cei ai echipei învinse
își manifestă frustrarea în diferite moduri.
De ce ne bucurăm când cineva, cu care ținem, câștigă? Ne
ajută asta să fim mai buni, mai sănătoși, să mâncăm mai bine, să se
instaleze pacea și armonia în viața noastră?
Dar, de ce ne deranjează când pierde cineva cu care ținem?
Doar nu în asta constă viața noastră, nu? Sau da?
Ce ne face să fim atât de tranșanți în părerile legate de
persoane, lucruri sau evenimente străine vieții noastre încât să
permitem ca rezultatele să ne afecteze direct calitatea energiei
care ne curge prin corp?
Suntem așa pentru că am uitat de esența noastră, de forța,
puterea și înțelepciunea cu care am venit înzestrați în codul
genetic, ne-am anulat capacitatea de a ne crea propria lume,
propriile reușite, și, din uitare de sine, am înmânat controlul
construcției vieții unor arhitecți străini sufletului, dar prieteni
buni ai ego-ului: AȘTEPTĂRILOR și PROIECȚIILOR.
De ce dăm atâta importanță așteptărilor și proiecțiilor pe
care nu ni le cere nimeni, dar pe care le ridicăm la rang de
importanță vitală?
Hai să vedem împreună.
AȘTEPTĂRILE apar atunci când ne-am rătăcit pe drumul
echilibrului, armoniei, păcii și iubirii.
PROIECȚIILE apar atunci când, în loc să remediem imediat
situația, avem pretenția ca altcineva, pe care noi l-am proclamat
puternic, să repare toate stricăciunile pentru a ne face
echilibrați, armonioși, împăcați cu noi și plini de
iubire.
Ne așteptăm ca altcineva, proiectat de noi capabil, să vină
să ne repare stricăciunile pe care tot noi le-am creat, și să ne
readucă liniștea pe care o construiește fiecare după cum
crede.
De ce? Pentru că am pierdut contactul cu noi înșine, cu
esența noastră, cu iubirea de sine cu care ne suntem datori. Și
atunci, în lipsa unei imagini proprii, folosim ca oglinzi imaginile
celor din jur, interpretându-le ca fiind ale noastre, și încercând
să le ajustăm prin prisma așteptărilor și ale proiecțiilor pe care
le facem.
Cele mai banale și mai frecvente exemple le vedem zilnic în
relațiile interumane.
Indiferent de genul (masculin sau feminin) pe care îl voi
folosi, exemplificările sunt valabile pentru toată lumea.
„Mă aștept ca viitorul partener de viață să fie exact așa
cum l-am proiectat în visele mele, începând din copilărie și până
acum. Altfel voi fi o victimă nefericită.”
Și ce ai făcut tu pentru ca visele tale să devină posibile? Tu
te-ai construit pentru a îndeplini dorințele cui? Fericirea e dată
doar de tine, ea nu e creată și făcută cadou de alții.
„Mă aștept ca partenera de viață să-mi alunge singurătatea,
pentru că așa mi-am proiectat consoarta ideală”.
Aha, deci ești singur în viața ta? De ce? Când ai întrerupt
parteneriatul cu tine însuți? De ce altcineva trebuie să-ți umple
golul lăsat când te-ai pierdut pe tine însuți?
„Mă aștept ca toată lumea să vadă cât de bun și valoros
sunt, atât acasă, cât și la serviciu; să mă laude în conformitate
cu imaginea pe care eu vreau să o proiectez în exterior”.
Și care e acea imagine? Pentru că dacă nici tu nu știi, vei
avea toată viața așteptări incorecte, ireale. Cât de bun și valoros
ești cu adevărat? Abia când vei ști, nu te vor deranja aprecierile
altora.
„Viața mea este razna pentru că nu sunt tratată așa cum
cred că aș merita din plin, și mă aștept ca toată lumea din jurul
meu să vadă câtă nevoie de ajutor am”.
Ai nevoie să te regăsești pe tine însăți, sau de corul
bocitoarelor? Păi, dacă tu te tratezi cu atâta lipsă de respect de
sine, cum te aștepți ca alții să te trateze?
”Tuturor pare să le meargă cu mult mai bine decât mie;
alții sunt mai sănătoși, mai tineri, mai puternici, mai rapizi, mai
bogați decât mine. Din această cauză mă consider nedreptățit și mă
aștept să fiu ajutat, iar soarta să mă răzbune”.
Ok, știi că astea sunt proiecțiile tale proprii, nu-i așa?
Acestea sunt grade de comparație, ceea ce înseamnă că în mintea ta
există un etalon. Iar dacă tu ești acela, nu te deranjează să fii
unul aflat pe minus? Măcar știi clar ce înseamnă sănătos, tânăr,
puternic, bogat, rapid, sau sunt noțiuni create doar de frustrarea
ta, sau împrumutate de la televizor?
„Nu mă descurc cu banii, iar din această cauză mă aștept să
primesc totul gratis pentru că mi se cuvine! Toți cei care îmi cer
bani sunt niște exploatatori nesimțiți și nesimțitori la nevoile și
necesitățile celor oropsiți de soartă”.
Deci singura diferență dintre cei care au bani și tine este că
sigur ei sunt escroci nesimțiți și că nu e posibil ca ei să fi
muncit pe brânci și să nu-și piardă timpul cu plângeri de milă și
jeluiri legate de cine cred că ar putea ei fi, cum faci tu, nu-i
așa? Păi, dacă te crezi oropsit, tu îți dai seama ce imagine
distorsionată poate crea mintea ta în această situație?
„Sunt bolnavă și de aceea mă aștept ca toată lumea să mă
menajeze, să mă ajute, să mă servească și să-mi fie la dispoziție
când și cum vreau. Și totul gratis pentru că, nu-i așa, sunt
neputincioasă. Mă aștept ca în această situație nu numai să nu
plătesc nimic, dar să și primesc bani pentru că sunt o biată
victimă!”
Deci tu nu ai nicio vină? Nu hotărârile, încăpățânările și
orgoliile tale din perioada înfloritoare te-au adus în casa
bolilor, nu-i așa? Îți dai seama că proiectând pe ceilalți imaginea
de salvator ai uitat tu, de fapt, cum să te mai ajuți și ești
dispusă să accepți orice atât timp cât ți se respectă, tot ție,
condițiile? Bolnavă, bolnavă, dar măcar orgolioasă, nu?
„Sunt atât de corect, respect toate regulile, țin toate
posturile; nu înjur, mă îmbrac decent. Sunt foarte credincios și
foarte evlavios. Mă aștept ca toți să fie la fel, să se comporte și
să vorbească într-un anumit fel, altfel nu stau de vorbă cu ei.
Dacă se îmbracă cum nu-mi place, mănâncă altceva, au altă opinie
sau orientare politică și religioasă decât mine, nici nu merită să
îi salut pentru că sunt niște păcătoși”.
Du-te tu, sfântule încarnat care ești! Îți dai seama că te
comporți ca însuși un dumnezeu creat după chipul și asemănarea ta,
nu? Frumoasă proiecție ți-ai asumat, trăi-ți-ar neamul! Cine te-a
instalat în scaunul de deținător al adevărului universal? Ești atât
de perfect încât îți permiți să emiți judecăți de valoare, nu?
Toate astea vin din puțul înțelepciunii zen la care ai ajuns?
Și exemplele ar putea continua. Sunt sigură că ai prins
esența.
Esența este că dacă evenimentele decurg după așteptările
noastre și în conformitate cu proiecțiile pe care le face mintea
noastră, doar atunci ne putem proclama fericiți și mulțumiți de
evoluția lucrurilor din viața noastră.
Cam acesta este programul care ne guvernează traiul, dragilor,
și pe care îl botezăm cu nume pompoase gen „armonie”, „liniște”,
„pace”, „cunoaștere”, și pe care nu îl guvernează decât orgoliul,
„argatul” umil al mărețului ego.
* * * * * * * * *
„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, spune o vorbă foarte
înțeleaptă care, dincolo de banalul cu care este mânuită, ascunde o
capcană foarte subtilă: dacă tu nu te iubești pe tine, nu ai cum
să-i iubești pe ceilalți!
Sau, cum te iubești pe tine, la fel îi iubești și pe
ceilalți.
Dar dacă tu îi urăști pe ceilalți, pui condiții la nesfârșit,
ai doar reproșuri și critici la adresa lor, ești cârcotaș de
meserie, oare ce spune asta despre cât de mult te iubești pe
tine?
Și dacă nu te mai iubești pe tine, înseamnă că ajungi să te
uiți, să te trădezi, să-ți încalci toate promisiunile pe care ți
le-ai făcut înainte de a veni aici, pe Pământ, în scopul de a
evolua.
Ce ne face să ajungem atât de comentatori, cârcotași și
degrabă punători de condiții?
Comportamentul identic venit din partea părinților, rudelor,
apropiaților, cadrelor didactice, asigurătorii de servicii,
preoților, bisericii, conducătorilor.
„Cum să fii altfel dacă așa e sistemul?”, am auzit de multe
ori.
Dacă tu crezi că pentru a avea pace și liniște sufletească, a
trăi cu tine și cu ceilalți în armonie, deci a te iubi pe tine
însuți, trebuie să faci parte dintr-un sistem (religios, politic,
civil), ești deja deviat de la drumul tău și de la adevărul cu care
ai venit și pe care îl ai ștanțat deja în ADN.
O viață plină de frustrări, condiționări și victimizări, și
goală de iubirea de tine naște monștri. Pe de-o parte este vorba
despre toată gama de emoții negative care ne afectează calitatea
vieții și sănătatea (fricile, furii, dezamăgiri, nesiguranță,
neliniști, etc). Pe de altă parte este vorba despre urmașii noștri
biologici, copiii, cărora le înăbușim din fașă puritatea, le
anihilăm inocența și îi transformăm încet în copiile frustrate ale
vieții noastre, pentru a nu fi singuri pe căile greșite pe care
le-am ales.
Sinele știe când ceva nu e bine, nu e conform cu adevărul pe
care am promis a-l respecta înainte de a veni aici, și încearcă să
ne trimită mesaje. Ego-ul intervine și permite să treacă doar ceea
ce îl satisface pe el, utilizând o armă puternică: orgoliul.
Sinele avertizează, orgoliul se umflă, ego-ul
mușamalizează.
Ego-ul se extaziază când aude doar ce vrea, orgoliul este
periat, sinele se întristează.
Orgoliul urlă, sinele este redus la tăcere, ego-ul
jubilează.
Încet, fără să îți dai seama, te-ai pierdut undeva pe drum,
câte puțin la fiecare răscruce ratată. Cu fiecare drum greșit,
părțile din tine pe care le-ai cedat au fost înlocuite cu așteptări
și proiecții, cu atât mai multe cu cât te încâlcești mai
tare.
Sufletul se îmbolnăvește, iar corpul pierzându-și esența -
sinele - se îmbolnăvește și el.
Disperarea își face simțită prezența, dar ego-ul își trimite
orgoliul și o transformă în victimizare.
* * * * * * * * *
După ce ți-ai dat la o parte emoția și îți folosești rațiunea, ai înțeles care este cauza primordială a negativității din viața ta?
Ai înțeles care este punctul comun de la care pornesc toate - bune sau rele - depinde pe care le hrănești?
Este ceva ce nu are legătură cu ego-ul care își urlă perfecțiunea în gura mare, tuturor.
Este ceva ce nu poate rezona cu orgoliul care se bate cu pumnii în piept cât de mult trebuie să-i iubești pe alții.
Este IUBIREA DE SINE!
Adică...
Adică...
...este respectul față de esența ta.
...este credința în tine, fără de care nu poți face
nimic.
...este însoțitorul tacit al vieții tale.
...este condiția pentru a-i putea ajuta pe alții.
...este oglinda corectă a ceea ce ești și ce trebuie să faci
atunci când toți îți sunt potrivnici.
...este condiția sănătății și integrității tale.
...este obligația față de promisiunea făcută
Universului.
Tot restul este o opțiune, o alegere. Te alegi pe tine sau
alegi orgoliul, ego-ul și tot trusoul de emoții negative?
Cu alte cuvinte, chiar tu ești o opțiune pentru tine: adevăr
sau ego?
Trebuie doar să ne schimbăm pe noi, și vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 25 decembrie 2014
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest
blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze
aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/10/iubirea-de-sine-intre-ego-si-adevar.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se
poate face fără aprobarea autoarei.
.jpg)
