leneșe de toamnă,

E.M.
Fuge timpul, ieri ianuarie era parcă,
Stai pe loc degeaba, când gândul îţi tot pleacă.
Şi era frig... şi nu doar afară...
Trecea vântul prin geam, miros de vară.
Zile şi săptămâni, s-au deghizat în luni,
Sunt nouă la număr, de ce tot vrei să zbori?
Pleoapa pică greu, cu somn certat de moarte,
După ce le ajungi aproape, le trimiţi departe.
Draci ţinuţi în lesă, de activităţi tomnatice,
Ţii capu` ocupat, că ştii cu cine ai d-a face.
Că singur era odată bine, acum ai rid crescut,
Cu cât trece timpul, cu atât o vrei mai mult.
Şi şapte se facu, iei viaţă în amurg,
Miros de scorţişoară, de vin şi de tutun…
De după colţ te simt, m-ademeni să-nchid ochii,
Să ne-nvelească frunzele, să ne privească plopii.
Cred că-i dimineată deja, trei ceasuri acum,
Ţigara e moartă-n scrumieră, s-a înnecat în scrum.
Mi-ai pus fericire pe frunte, la nas cana de cafea,
Ai turnat şi saruturi dulci, ca să ştiu c-a ajuns dimineaţa.

Abonati-va