Impactul Legii dialogului social nr. 62/2011 asupra libertății sindicale

Prin intrarea în vigoare a Legii dialogului social au fost limitate o serie de drepturi sindicale și posibilitatea partenerilor sociali de a se asocia și organiza, prin impunerea unor condiții mult mai stricte pentru constituirea organizațiilor sindicale și pentru dobândirea reprezentativității.
Totodată, se observă o tendință de reducere a măsurilor de protecție și încurajare a activității liderilor organizațiilor sindicale, prin existența posibilității concedierii acestora după încetarea mandatului, în paralel cu înlăturarea dreptului la zile libere plătite pentru desfășurarea unor activități sindicale. De asemenea, unele dintre măsurile de protecție nu sunt însoțite de norme sancționatorii îndeajuns de eficiente.
În acest sens, fac următoarele exemplificări:
a) Limitarea dreptului la asociere. Conform actualei reglementări, pentru constituirea unui sindicat la nivel de unitate este necesar un număr de cel puțin 15 salariați care prestează munca pentru același angajator, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social: „Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 15 angajați din aceeași unitate”. În timp ce, sub imperiul precedentei reglementări, constituirea unei organizații sindicale la nivel de unitate era posibilă și prin asocierea unui număr de cel puțin 15 salariați din aceeași ramură sau profesie, chiar dacă munca era prestată pentru angajatori diferiți, astfel cum era prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 54/2003: „Pentru constituirea unei organizații sindicale este necesar un număr de cel puțin 15 persoane din aceeași ramură sau profesiune, chiar dacă își desfășoară activitatea la angajatori diferiți”.
Așadar, noua viziune a legiuitorului elimină posibilitatea ca același sindicat să fie alcătuit din salariați încadrați în unități diferite, această modificare fiind însă foarte controversată, întrucât a dat naștere imposibilității de a constitui un sindicat în întreprinderile mici, sub 15 salariați, întreprinderi ce au un caracter predominant in economia națională, reducând drastic gradul de sindicalizare la nivel național și limitând astfel libertatea sindicală.
b) Sub imperiul actualei reglementări organizațiilor sindicale le este mai greu să își găsească un spațiu în vederea desfășurării activității. Astfel, art. 22 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede faptul ca „Organizațiile sindicale reprezentative, în condițiile legii, pot negocia prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate punerea la dispoziție a spațiilor și facilităților necesare desfășurării activității sindicale”, în timp ce vechea reglementare, respectiv art. 22 alin (3) din Legea nr. 54/2003 preciza: „Unitățile în care sunt constituite organizații sindicale care au dobândit reprezentativitatea, în condițiile legii, sunt obligate să pună, cu titlu gratuit, la dispoziția organizațiilor sindicale, spațiile corespunzătoare funcționării acestora și să asigure dotările necesare desfășurării activității prevăzute de lege”. Se observă astfel, faptul că vechea reglementare instituia obligația, în sarcina unităților în care sunt constituite organizații sindicale reprezentative, de a pune la dispoziția acestora, cu titlu gratuit, spațiile și dotările necesare desfășurării activității sindicale, în timp actuala reglementare prevede doar posibilitatea negocierii acestei „facilități” prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
c) Neplata activității sindicale pentru liderii care sunt scoși din producție – Legea nr. 54/2003 prevedea faptul ca „Membrii aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariați, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activități sindicale, fără afectarea drepturilor salariale”. Actuala reglementare nu mai prevede un număr de zile în vederea desfășurării activității sindicale, acesta poate fi negociat, și mai mult, angajatorul nu mai are obligația de a plăti acele zile, menționându-se în mod expres: „fără obligația angajatorului de a plăti drepturile salariale pentru aceste zile”.
d) După ce îi încetează mandatul, liderul de sindicat nu mai este protejat în mod special de concediere timp de doi ani. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 prevedea faptul că „în timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă”. În actuala reglementare a dispărut prevederea referitoare la cei doi ani; în aceste condiții, asumarea unui mandat ar putea echivala cu pierderea locului de muncă ulterior încetării mandatului.