Am obosit, ingere, mai tare ca tine… Ma sfarsesc
putin cate putin. Nu imi doresc decat sa ma odihnesc in bratele
tale. M-am pierdut undeva la limita dintre realitate si nebunie,
dintre pericol si siguranta; m-am scufundat in intuneric si mi-am
construit un altar in fata caruia cad in fiecare seara, in
genunchi, multumindu-i ca ma protejeaza. Ma dor oasele, iar carnea
in interior a putrezit in mine. Mi-e rece. Asta e tot ce mai simt;
si durerea asta neintrerupta care imi inteapa pieptul, iar sufletul
mi-e prea ingreunat de povara amara a vietii. Nu stiu cand m-am
oprit din a trai. Cred ca a fost dinainte de a afla despre monstrul
care si-a facut cuib sub pielea mea… poate a fost cand m-ai
parasit, inca nu realizam asta atunci, desi in fiecare zi te-am
strigat pe nume.
Azi te astept in gara Sperantei, sa treci si pe la
mine. Ai sa-mi recunosti chipul, sufletul insa nu, l-am declarat
pierdut, oricum n-as avea de ce sa-l iau cu mine acolo. Cantareste
tone, e umplut cu mult jeg si imbibat in
alcool, incarcat cu dezgust fata de oameni, aprins de
egoism, miros de mucegai si intuneric. O sa fie multa lumina acolo
unde mergem daca ma tii tu de mana. Mi-am pastrat intr-o cutie
micuta visele, poate ca acolo o sa le eliberez, sa-si urmeze
calea.
Ai sa-mi promiti ca ajungi de data asta ? Uite, eu
mi-am cumparat biletul, si nu e cu retur. Raman cu tine, ok ? Vreau
sa ma imbraci cu haina sufletului tau curat, sa ma porti acolo unde
eu n-am reusit sa ajung. Fii tu ghidul meu, fara tine o sa esuez. O
sa ma ratacesc, nu o sa ajung la destinatia
potrivita.
O mie de ganduri isi fac loc in capul meu. Si urla.
Nici nu ma lasa sa dorm noaptea. Nu mai am forta sa lupt cu ele, am
sa renunt, le deschid calea. Poate ca o sa plece, daca le ignor.
Este in regula daca invatati sa traiti doar in lumea cuvintelor, pe
foi ce mai tarziu le aruncam in cosul de gunoi, si nu in lumea
reala.
Si raman doar fantezii, fanteziile unei
visatoare….
La multi ani fericiti, mie !
:)
.jpg)
