Nu te-am intoxicat cu baliverne, Aşa simţeam şi te-am considerat Cea mai frumoasă, cu adevărat, Iubire-ntre iubirile eterne.

Dar nu spera ca alţii să-ţi mai spună C-ai fost şi eşti o floare în prăpăd, Nici nu mai eşti, iar ei nici nu te văd, Vor zice c-a fost farsă ori minciună.

Să nu aştepţi respect de la oricine, Precum te-am lăudat, de toate, eu. Ascultă-mă, deşi ţi-o spun cu greu: Erai frumoasă numai lângă mine.

Atunci, în tine, lângă Dumnezeu, Nuntea lumina ambelor destine.

[Adrian Păunescu]