Nu te-am intoxicat cu baliverne,
Aşa simţeam şi te-am considerat
Cea mai frumoasă, cu adevărat,
Iubire-ntre iubirile eterne.

Dar nu spera ca alţii să-ţi mai spună
C-ai fost şi eşti o floare în prăpăd,
Nici nu mai eşti, iar ei nici nu te văd,
Vor zice c-a fost farsă ori minciună.

Să nu aştepţi respect de la oricine,
Precum te-am lăudat, de toate, eu.
Ascultă-mă, deşi ţi-o spun cu greu:
Erai frumoasă numai lângă mine.

Atunci, în tine, lângă Dumnezeu,
Nuntea lumina ambelor destine.

[Adrian Păunescu]