de obicei evit sa folosesc cuvinte mari, dure,
dar asta nu inseamnă că ele nu există
pur şi simplu sunt momente când le ignor. dar nu şi azi
lucrurile cele mai interesante mi se întâmplă de obicei în
pat
cumva între noapte şi zi, cumva între viaţă şi moarte
când am simţit că nu sunt singur. eram eu, nefiinţa şi
fiinţarea
şi ambele, atât Moartea cât şi Viaţa căutau să-mi intre-n
voie
ridicându-mă până la incanderscenţă şi deconectându-mă până la
rapaos
jocul în sine e dureros pentru că pierzi controlul asupra
lor
mai mult. vreau mai mult. ceream cu decenţă şi
impertinenţă
balansând între o tăcere şi o vorbă de hulă
până când ceea ce trebuia să se înrâmple s-a întâmplat. dar am
primit un răgaz.
şi-acum ştiu ce mă aşteaptă
lunga noapte fierbinte va fi preludiul
unei eternităţi reci, plină de uitare şi incredibil de
rece
cuvintele nu ţin de cald... dar nici tăcerile
